Ultima actualizare: azi, 08:03

Locale

Depresia: 8 forme de manifestare

Perioadele de nefericire apar în viața oricui și sunt normale. Totuși, nu trebuie să confundăm nefericirea cu depresia. Aceasta din urmă este o afecțiune complexă, care necesită tratament. Este important să știm cum să recunoaștem prezența depresiei, atât la noi, cât și la ceilalți. De aceea, este bine să știi cum se manifestă aceasta.

Nu toate persoanele depresive au aceleași simptome, însă unele manifestări sunt comune. Recunoașterea bolii poate însemna primul pas către vindecare și revenirea la o viață normală. În rândurile care urmează îți prezentăm 8 forme de manifestare a depresiei, astfel încât să le poți recunoaște.

  1. Lipsa de speranță față de viitor

Depresia se manifestă deseori sub forma lipsei de speranță față de viitor. Persoanele afectate nu reușesc să vadă nimic bine în ce urmează. Li se pare că nu are rost să acționeze în vreun fel, pentru că nu viața lor nu se va schimba în bine. Sentimentul de vinovăție, senzația că nu sunt bune la nimic și ura față de sine acompaniază deseori lipsa de speranță. O persoană depresivă vocalizează deseori gândurile negative ca „Este numai vina mea” sau „Ce rost are?”.

  1. Pierderea interesului față de activități

Depresia îți poate lua sentimentul de plăcere pe care îl ai când faci anumite activități. Hobby-urile, activitățile sportive, ieșirile cu prietenii sunt activități care nu te mai atrag dacă ai depresie. Poate apărea și dispariția interesului față de sex.

  1. Oboseală continuă și probleme cu somnul

Unul dintre motivele pentru care încetezi să faci lucruri care îți plac este faptul că te simți foarte obosit. Depresia se manifestă deseori prin lipsă de energie și oboseală copleșitoare. Din această cauză, deseori persoana afectată întâmpină dificultăți în îndeplinirea responsabilităților și efectuarea activităților obișnuite. Unii depresivi dorm foarte mult, în timp ce alții se confruntă cu insomnie. Lipsa somnului de calitate poate duce la anxietate și chiar poate fi unul dintre factorii declanșatori ai depresiei. [2]

  1. Iritabilitate, în cazul bărbaților

Depresia afectează diferit fiecare sex. Bărbații sunt mai predispuși să manifeste iritabilitate, comportament escapist sau riscant, abuz de substanțe sau agresivitate. Din păcate, bărbații identifică mai rar decât femeile simptomele depresiei și tind să nu se trateze. [2]

  1. Modificarea apetitului și a masei corporale

Apetitul și masa corporală fluctuează când ești depresiv. Modul în care apetitul se modifică diferă de la o persoană la alta. Unele persoane simt nevoia să mănânce mai mult și se îngrașă, în timp ce altele nu mai au poftă de mâncare și slăbesc.

  1. Imposibilitatea de a controla emoțiile

Depresia îți poate schimba total modul în care îți manifești emoțiile. Schimbările de dispoziție și imprevizibilitatea emoțiilor sunt comune multor persoane depresive. Acum poți simți furie, iar în clipa următoare plângi necontrolat. Fluctuarea emoțiilor nu este cauzată de un eveniment, ci este provocată de depresie. [2]

  1. Anxietate

Deși depresia nu provoacă anxietate, persoanele depresive sunt deseori și anxioase. [2] Anxietatea se manifestă prin:

  • nervozitate, neastâmpăr și senzație de încordare mentală;

  • îngrijorare, frică, panică;

  • respirație accelerată;

  • puls mărit;

  • transpirație abundentă;

  • tremurat;

  • dificultatea de a te concentra.

  1. Gândul la moarte sau suicid

Depresivii se gândesc deseori la moarte. Depresia este cauza suicidului în multe cazuri. Doar în SUA s-au sinucis în 2020 peste 45000 persoane. [1] Persoanele care urmează să se sinucidă arată deseori simptome. Vorbesc despre acest lucru sau au o tentativă eșuată înainte de a reuși să-și pună capăt zilelor. Dacă crezi că cineva prezintă riscul de a se sinucide, acționează în următorul mod:

  • sună la numărul de urgențe;

  • stai cu persoana până când ajutorul sosește;

  • înlătură orice lucruri care i-ar putea pune viața în pericol;

  • ascultă, dar nu țipa, amenința sau certa.

Depresia este o boală care poate avea consecințe periculoase. Dacă ai una dintre manifestările de mai sus, caută ajutor la persoanele dragi și mergi la medic!

Surse:

  1. https://www.cdc.gov/nchs/fastats/suicide.htm;

  2. https://www.healthline.com/health/depression/recognizing-symptoms.

Sursa foto: pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.