Ultima actualizare: azi, 20:44

Locale

Tineri orfani din Satu Mare, la un pas de formarea propriei familii. Ajutați de asociația Eliezer să își găsească o casă

Doi tineri orfani din județul Satu Mare vor să își depășească condiția, să își creeze o familie și să se integreze în societate. Amândoi au fost crescuți la orfelinat, însă după ce au ieșit din sistemul de protecție socială le-a fost greu să se integreze în societate.

Cei doi vor să formeze o familia, iar peste două luni vor fi părinți. După ce au ajuns în stradă, apoi la adăpostul de noapte, au ajuns sub protecția Asociației Eliezer, care le-a sărit în ajutor. Reprezentanții asociației le-a căutat celor doi o casă și un loc de muncă.

„O zi friguroasă de februarie, soarele strălucește, dar căldura pe care ar trebui să ne-o ofere e încă o iluzie. La fel e și „libertatea” pe care Cipri a fost obligat să o primească acum, când a ieșit din sistemul de protecție socială: o iluzie a unei vieți în care ar putea să facă orice își dorește. Deși este un tânăr de nădejde, Cipri nu este încă pregătit pentru o societate în care orfanii ajunși la vârsta majoratului reușesc să fie acceptați și integrați foarte greu. După câteva zile, ajunge în stradă și doarme la adăpostul de noapte. Din fericire, nu este singur, o are alături pe Florica, ieșită și ea de sub tutela statului în urmă cu un an, iar împreună doresc să își clădească o familie, mai ales că în nici 2 luni, acești tineri vor deveni părinți. 
Acum e aprilie, zilele sunt mai lungi, mai însorite, chiar dacă încă mai ciupește frigul. Cipri nu are mari pretenții, nici măcar așteptări, dar tinerețea îi dă speranțe că viața lui poate să o ia în direcția bună, iar Asociația ELIEZER a ales să dea o mână de ajutor destinului, căutându-le o casă și loc de muncă pentru a putea răzbi în lumea asta. Dumnezeu ne-a ajutat din nou să găsim mijloacele necesare pentru a-i putea ajuta pe ceilalți. Suntem recunoscători și ne bucurăm că am reușit să materializăm speranțele acestor tineri frumoși!
Ne rugăm la Bunul Dumnezeu să le călăuzească pașii și să le dea puterea de a merge mereu înainte”, transmite Asociația Eliezer. 

11 comentarii

  1. doi Răspunde

    Cei doi vor să formeze o familia? cum vine asta fast and furious type familia?

  2. ... Răspunde

    NU au inteles nimic din ce li s-a intamplat, NU au inteles nimic din abandonul lor, fac exact ce au facut si parintii lor cu ei, futai si abandon de copii !!!

    • ... Răspunde

      1. Tu nu ai înțeles nimic din fenomen.
      2. Deocamdată contrar părinților care i-au adus pe lume ei se căsătoresc și vor să întemeieze o familie și nu-și lasă copilul la maternitate cum se vede că ai pățit și tu. Că se vede că ești tare afectat.
      3. Și te rog folosește nickul tău care te consacră. Își spune asta @… cel adevărat. Faptul că folosești pe al meu nu devii automat mai credibil. Ca și @Norik ăla care fură nickul adevărat sau @Jan. Astea sunt demne de tine, asistatul social al portalului.

    • Ioan Răspunde

      Ei chiar au înțeles căci vor să-și întemeieze o familie, tu ești foarte educat, se vede după cuvintele pe care le folosești, așa te-au învățat părinții, bravo lor!

      • ... Răspunde

        👍. Nu poți cere să înțeleagă un nefericit ca el asemenea lucruri. Nu vezi că nici să aibă un nick propriu nu e în stare? La tinerei le urez casă de piatră și să fie în ceas bun. Nu e ușor pentru ei. Statul brusc la împlinirea a 18 ani brusc uită de ei. Că programele alea post-sistem sunt numai pentru vrăjeală sau pentru căpușarea unor fonduri. Pe nimeni nu-i interesează soarta lor.

      • ... Răspunde

        Ioane, ți-ai violat sora?

        • ... Răspunde

          Te rog folosește nickul tău. Cum am mai zis nu ești mai credibil dacă utilizezi nickul altuia. Denotă doar lipsa ta de caracter, de educație, de tot ce vrei. Iar în ce privește comentariul tău de-a dreptul oligofren te rog frumos să nu cumva să crezi că toți fac cum procedezi tu în familia ta. Înțelegi boule? Aș zice că ar trebui să-ți fie rușine dar problema la tine este că nu înțelegi noțiunea rușine. Sper să capeți exact ce meriți.

  3. Gheorghe Răspunde

    Pana la urma toate bune si frumoase.O nunta,intemeiere unei familii este motiv de bucurie dar comporta si muuuuuuuuulta responsabilitate altfel totul este o iluzie care se termina de obicei cu batai,divorturi copii pe drumuri.
    Sunt tare curios daca tinereii care au invatat deja sa faca prunci au ceva activitati din care sa-si sustina pruncii sau pe ei.Sunt curiosi sa invete o meserie,sa aiba din ce sa traiasca muncind sau asteapta ca asociatiile sa-i tina cu bani,papica,telefon si internet platit?
    Au invatat sa si-o taraga in buci dar nu s-au gandit ca jucandu-te ,,de-a puța in doi,, pot sa iasa niste prunci iar ea nefiind angajata nu va beneficia de coincediu platit legal de crestere a plodului si iar o sa ajunga sa ceara,adica cel mai la indemana sport a celor ce nu vor sa munceasca.Mai cunosc e cineva care a procedat la fel si acum este vai si amar de capiul lor…..iubirea trebuie sa treaca si prin creier nu numai prin chiloti sau izmene.
    Si asta cu statul sa ii tina pana cand?Pai daca ei nu vor sa invete o meserie,daca se complac in starea lor,daca invata sa se,,pârcească de mici,, atunci sa invete sa o faca fara sa procreeze pana cand nu au un loc de munca,…..daca cerem prea mult atunci cred ca este o problema si problema este in exclusivitate a lor.Sa ne fie cu iertare dar facerea asta de bine pentru unii este o scoala a lenei,a nu face nimic,a stimula putorile si trandaveala.Da,te ajut,te sustin dar fa si tu ceva implica-te,pune branca la munca nu sta,,pica para malaiata,in gura lui natafleata,,și dai la buci sa produci copii.Munca ioc,responsabilitate așișderea.

  4. H&R Răspunde

    “iar peste două luni vor fi părinți”
    “căutându-le o casă și loc de muncă”
    Spor. Si bafta!

    • Ciprian Răspunde

      @&Tu cam te vezi prost habar nai de ce tot zici și scri Dumnezeu să-ți de-a mindte tu crezi că dacă eu voi fi ila pe care mai ști tu muncim facem sa fie bine nu doar dam din gura și zicemm de alți ce și cum e

      • H&R Răspunde

        @Ciprian aca Jan care este obsedat de mine
        Daca nu intelegi ce si cum am scris, si de ce am scris asa de ce comentezi?
        Mai invata limba romana, ca si alti unguri au reusit. Deci poti si tu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.