Ultima actualizare: ieri, 19:37

Locale

HARTĂ! Se schimbă regulile de circulație în Centrul Vechi. Nou sens giratoriu, parcări desființate

Proiectul privind reabilitarea Centrului Vechi al municipiului Satu Mare va intra din 15 mai într-o nouă etapă. Proiectul avansează rapid în Parcul Central, astfel că de săptămâna viitoare lucrările vor continua pe tronsonul Casa Albă- Hotel Aurora și se vor institui o serie de reguli provizorii.

,,Proiectul are ca principal scop punerea în valoare a Centrului Istoric a orașului, precum și  extinderea spațiilor pietonale, prin care orașul să devină mai prietenos cu locuitorii săi și mai atractiv pentru turiști”, anunță Primăria.

Astfel, începând de sâmbătă, circulația rutieră va fi restricționată pe acest tronson. Restricțiile nu vor fi aplicate pietonilor, păstrându-se un coridor de 3 metri pentru accesul pietonal.

Pe tronsoanele Hotel Aurora- Casa de Modă, Casa Albă-str. Cuza Vodă, respectiv în fața Catedralei Romano-Catolice se va institui sens dublu pentru traficul auto, conform planșei.

Între Hotelul Aurora și Ceasul Electric, respectiv între Casa Albă și str. Cuza Vodă vor fi desființate locurile de parcare

De asemenea, vor fi amenajate sensuri giratorii provizorii în zona Ceasul Electric și zona Muzeului de Artă

,,Pentru a compensa reducerea locurilor de parcare, precum și blocarea de către deputatul Adrian Cozma a parcării subterane din Piața Libertății, Primăria a găsit soluții alternative”, mai informează municipalitatea.

Astfel, proiectele privind construcția a două parcări supraterane pe strada Mihail Kogălniceanu și Decebal sunt în licitație, iar din fonduri private a fost amenajată o parcare pe str. Mihail Kogălniceanu, cu o capacitate de peste 100 de locuri.

14 comentarii

  1. altu fără bmw Răspunde

    No cine are timp acuma poate să-și procure niște popcorn și se așează undeva că va fi show o vreme! Că la mulți nici dacă săgeata este desenată GROS DE TOT pe asfalt nici atunci nu vor ști cum să circule pe acolo și în ce direcție se poate și în care nu. Acuma mai rămâne întrebarea că dacă poliția rutieră sau cel puțin cea locală va sta o vreme acolo, măcar o săptămână până oamenii se obișnuiesc. Nu de alta dar nici nu e departe de sediile lor și ar cam intra în atribuții.

  2. Adrian Răspunde

    Sa-l scoata pe Cosma & CO sa dirijeze circulatia.

  3. Fotel Răspunde

    Ce se vor bucura hotelierii din centru ca au ramas fara locuri de parcare….

    • De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

      Și în toată nebunia asta până la urmă atât de pietonală va fi centrul vechi că pe trei laturi din patru se va circula în continuare!!! Acum mai sunt curios cum se va rezolva conectarea pistei de biciclete mult trâmbițate din parcul din centrul vechi cu cel din centrul nou și după aia sus pe dig că la Casa Albă nu știu ce va fi. Probabil eu sunt cârcotaș și nu vreau să văd cât de superb e proiectul. Pe hârtie.

      • logica Răspunde

        E doar prima etapa….se vor inchide inca doua laturi in vara. Dupa aceea incepe distractia!

        • De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

          Oioi, atunci vorba unuia de aici că mult popcorn se va consuma prin zonă pe viitor! Nu știu de ce nu s-au făcut în cei 7 ani de la data promisiunii acele două parcări etajate ca omul care vine în zonă să-și poată lăsa și atenție contra cost !!!! mașina în siguranță??? În orașul ăsta toate se fac invers și tot timpul ne regrupăm și remediem efectele acțiunilor noastre. Că în cel mai bun caz rezolvăm o problemă dar prin asta generăm minim alte trei noi care nu erau înainte.

          • Mateiaș

            Domnule Bretan, vor parca in cele 3 parcari supraetajate facute de candidatul pe care l-ati sustinut in 2020: Dorel Coica!

          • De aici înțelege fiecare ce vrea

            @Mateiaș, am impresia că mă confunzi grav cu cineva. Sau nu ai atașat răspunsul tău la comentariul la care vroiai. Să știi că nu l-am votat pe doftoru în 2012 că au fost destui berbeci oricum și fără mine. Eu la momentul respectiv nu am votat pentru că fără supărare nu aveam pe cine vota.

    • Vasi Răspunde

      Hotelierii sa-i sufle in cur la cel care a blocat parcarea subterana din fata la Dacia.

  4. Lili Răspunde

    Daca tot au creat o singura latura exclusiv pentru pietoni nu puteau sa o lase in fata hotelului Dacia care are trotuarul mai lat si arata si mai bine vis-a-vis de amplasarea fata de piata, statuua lui Vasile Lucaciu??

  5. Bretan Răspunde

    Cineva care vinde popcorn isi face aici reclama gratis. Cred că e un individ care vinde asigurari la fraieri

    • altu fără bmw Răspunde

      Asta să crezi tu. Eu ziceam asta în glumă că vor fi tot felul de faze și ar fi păcat să nu te așezi undeva comod să te delectezi puțin, ca la cinema. Un fel de Benny Hill de Satu Mare.

  6. Satmarean 1 Răspunde

    Tinand cont de lucrarile care se fac si cele care urmeaza , in limita posibilitatilor au gandit foarte bine circulatia , locurile de parcare de pe Kogalniceanu, in ciuda tuturor carcotasilor care sunt vesnici nemultumiti. Chai incepe sa se miste ceva in orasul acesta si sa capete alta infatisare. Daca unii nu vad ,ori sunt orbi ,ori rau intentionati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.