Ultima actualizare: azi, 18:24

Locale

A murit unul dintre cei mai apreciați medici din Satu Mare. Zeci de ani, în slujba oamenilor!

S-a stins din viață unul dintre cei mai apreciați medici din județul Satu Mare. Doctorul Molnar Iosif Traian a avut o activitate de peste 36 de ani în comuna Botiz, acolo unde a fost un om extrem de apreciat pentru devotamentul și profesionalismul său.

Pe tot parcursul carierei sale, acesta a reușit să ajute și să îi sprijine pe toți oamenii aflați în nevoie. În semn de respect pentru toate acestea, Molnar Iosif Traian a fost desemnat ”Cetățean de onoare” al localității Botiz în anul 2017.

“Ne amintim cu toții de interesul d-nului doctor pentru copii, pentru nou născuți, pe a căror părinți disperați nu i-a refuzat niciodată de consultul copiilor, indiferent de ora la care îi băteau în poartă pentru ajutor. Multi concetățeni de-ai noștri au fost salvați prin consultarea cu d.nul doctor , îndrumați fiind la medici de specialitate care au salvat chiar vieți omenești.

De asemenea, ne amintim de grija pentru adulți, pentru femei, organizând acțiuni de consultații ambulatorii prin care au fost mobilizate la consult și persoane care ani la rând au neglijat acest aspect, fiind depistate la timp probleme de sănătate grave și salvate vieți omenești.

Ne amintim de o activitate de 36 de ani, putem spune neîntreruptă, pentru că ușa cabinetului nu era închisă aproape niciodată.

De asemenea ne amintim de implicarea d-nului doctor în viața comunității sprijinind de fiecare dată activitățile administrației locale, a conducerii comunei în acțiuni unde s-a impus și prezenta d-nului doctor. Ne amintim de asemenea de sprijinirea activităților cultural-sportive unde am avut tot timpul sprijinul de specialitate al cabinetului condus de dl.dr..Molnar Iosif Traian.

Ne amintim de perioade mai grele în care au fost probleme legate de apa potabilă sau altele în care am avut sprijinul de specialitate al dânsului.

Ne amintim…Și exemplele ar putea continua. Ele sunt în sufletul fiecărei persoane care într-un fel sau altul a fost ajutat de dl.dr.Molnar.

Ne despărțim azi, de un OM care a fost dedicat activității sale, un om foarte pregătit, deschis, un om de o moralitate impecabilă, o persoană care a iubit comunitatea în care a trăit.

Cei care doresc să-și ia rămas bun de la dl.dr. Molnar, sunt anunțați că priveghiul va avea loc în data de 07.06.2023 ora 18:00 la Capela din localitatea Botiz, iar înmormântarea va avea loc în data de 8.06. 2023,ora 14:00, la cimitirul din Botiz.

Dumnezeu să îl odihnească. Sincere condoleanțe familiei!”este mesajul postat pe pagina oficială a Primăriei Botiz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.