Ultima actualizare: ieri, 22:06
Locale

Deputatul Nagy Szabolcs: Urmează că construim o creşă la Satu Mare şi o sală de sport în Vetiş

A fost semnat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei contractul de proiectare și execuție al lucrărilor pentru o nouă creșă în municipiul Satu Mare. Creșa va avea o capacitate de 110 locuri și va fi construită pe strada Iuliu Coroianu, o zonă aflată în plină dezvoltare.

”Urmează să construim o creșă la Satu Mare și o sală de sport în Vetiș. Contractele de execuție au fost semnate miercuri, la București, în prezența lui Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Kelemen Hunor, viceprim-ministru, Magyar Lóránd, deputat, Turós Lóránd, senator, și a liderilor administrațiilor locale implicate. Creșa modernă și ecologică din Satu Mare va putea găzdui 110 copii, va deține, de asemenea, o bucătărie pentru mese calde și un loc de joacă în aer liber. Felicitări primarilor Kereskényi Gábor și Ilyés Gyula, munca perseverentă dă întotdeauna roade”, a spus Nagy Szabolcs.

Nou creșă va fi construită de firmele Proiect Invest S.R.L., Valex Orizont S.R.L., Proiect Construct Regiunea S.R.L. Creșa va avea o capacitate de 11 grupe (110 de copii) și va fi organizată în 3 nuclee funcționale: zona administrativă, zona destinată copiilor și zona spațiilor tehnico – gospodărești. De asemenea, creșa va beneficia de 11 dormitoare, camere de joacă, prevăzute cu vestiar și grupuri sanitare, spații pentru luat masa și cabinet medical.

Totodată vor fi prevăzute spații administrative precum birouri, spălătorie, călcătorie, biberonerie sau bucătărie. Este vorba de o creșă modernă de tip nZEB (near-Zero Energy Building) fiind dotată cu panouri solare și fotovoltaice, pentru asigurarea necesarului de energie și apă caldă din surse regenerabile, iar anvelopa clădirii este foarte bine izolată termic, cu uși și geamuri izolante. Astfel, consumul de energie al clădirii clasifică această construcție ca fiind una cu performanță energetică ridicată, la care necesarul de energie pentru asigurarea exploatării normale este foarte scăzut.

Noua creșă va contribui la dezvoltarea armonioasă a copiilor și le va oferi un mediu modern și sigur unde să învețe și să socializeze.

Primăria va construi, tot cu finanțare asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, o creșă și pe Bulevardul Lalelei din municipiul Satu Mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.