Ultima actualizare: ieri, 22:11
Locale

FOTO. Accident în lanț pe DN19, în județul Satu Mare. Circulație blocată

Accident în lanț produs duminică după-masa, 4 iunie, pe Drumul Național 19, în județul Satu Mare. Trei mașini au intrat în coliziune.

,,Accident între trei autovehicule pe DN19, între localitățile Păulean și Moftinu Mic. Nu sunt persoane încarcerate. Intervine Detașamentul de Pompieri Carei cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru sablare carosabil și un echipaj de prim ajutor acordă îngrijiri medicale unei persoane de sex feminin, care acuză dureri la braț”, informează ISU Satu Mare.

Circulația în zonă a fost blocată.

Ce spune Poliția:

,,La data de 4 iunie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Moftin. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că o tânără, de 21 de ani, din Satu Mare, aflată la volanul unui autoturism nu ar fi păstrat distanța regulamentară în mers, față de autoturismul care se deplasa înaintea sa, intrând în coliziune cu acesta.

În urma impactului, autoturismul condus de un bărbat, de 30 de ani, din Căuaș, a fost proiectat într-un alt autoturism, condus de un tânăr, de 25 de ani, din Carei. În urma evenimentului rutier, tânăra aflată la volanul primului autoturism, a fost transportată la spital, în vederea primirii de îngrijiri medicale. Verificările în cauză continuă în dosarul penal întocmit, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.