Ultima actualizare: azi, 17:23

Locale

FOTO. S-a deschis primul magazin cu produse tradiţionale, fabricate 100% în Satu Mare

Asociația pentru Dezvoltare Rurală Sătmăreană – @Produs Sătmărean, în colaborare cu firma Meat for all, au deschis primul magazin cu produse 100% sătmărene. Magazinul este situat la Piața Mare, iar inițiativa beneficiază de finanțare europeană.

Sătmărenii care doresc să cumpere de la productătorii locali, membri ai proiectului Produs Sătmărean, vor găsi în această locație produse proaspete din carne porc, vită, preparate din carne, brânzeturi din lapte de vacă și capră, siropuri, gemuri, fructe uscate și apă minerală. Toate produse locale se vor achiziționa la preț de producător, obiectivul fiind acela de a-I încuraja pe sătmăreni să cumpere produse locale și să susțină munca producătorilor sătmăreni.

,, După organizarea târgurilor de produse sătmărene și peste doi ani de muncă în care am reușit să adunăm în cadrul proiectului nostru peste 80 de producători locali din tot județul, a venit momentul să deschidem printr-o colaborare de succes acest magazin, într-o locație accesibilă, care oferă condiții moderne de păstrare a produselor, reușind astfel să ne îndeplinim încă unul din obiectivele pe care le-am avut încă de la demararea proiectului @Produs Sătmărean. Datorită susținerii și a bunei colaborări pe care o avem cu producătorii sătmăreni și cu autoritățile locale vom oferi sătmărenilor posibilitatea de a cumpăra produse locale, de calitate, evaluate și verificate de către experți, iar sătmărenii vor avea mereu la îndemână o alternativă accesibilă dacă își doresc să aibă acasă produse sătmărene”, a declarat deputatul Magyar Lóránd, inițiatorul proiectului Produs Sătmărean.

Magazinul ,,Gusturi Sătmărene” este deschis de luni până sâmbătă între orele 8.00-17.00 și duminică între orele 8.00-13.00.

17 comentarii

  1. Mohács, ever, forever😂😂 Răspunde

    Gaborică cu cămeșă de husar! Chiar foarte tare frate…vizionaru iredentist! O cruce cu săgeți și steagul Ungariei mari mai trebuia ( sau nu se văd in poza)și gata,asta-i viziunea!Tampitii care nu văd cât s-au scumpit produsele tradiționale(adică practic ce NU a reușit UDMR la guvernarea de 33 de ani) pun ștampila pe el!E chiar foarte tare politica asta Orbán -UDMR, măcar PSD da găleți și mici,PNL pixuri și calendare,USR stick-uri și brichete…iudemereii dau iredentism pe pâine, cu pâinea tot mai scumpă a clientului…Trebuie ca a ieșit nasol in sondaje dacă a început cu “husareala” așa devreme…Pe Novak K. nu ați invitat-o sa deguste din parizer?Mare scăpare,mare…

    • comentator Răspunde

      Nu ai căpătat sticla de vin gratis promis și acum ești șucărit???

      • Smârcul de Hortobagy Răspunde

        Pe tine iobagule cu atât te-a plătit sa participi? Nu sunteți doar prosti, sunteți și ieftini!

        • comentator Răspunde

          Pe mine nu m-a plătit nimeni. În primul rând pentru că nu sunt de vânzare. Află de la mine asta dacă nu știai că că nu se rezzumă totul la atât. Indiferent, din ce am văzut în poze nu știu de ce aș merge să cumpăr acolo. În primul rând nu știu ce aș putea cumpăra acolo. Pentru că vezi tu umflatule la cap nu totul se rezumă la stomac iar ce se vinde acolo poți cumpăra în n locații deja de mult existente. Așa că nu știu care este biznisul, eventual poza din ziar și reclama. Că în rest!? Îți dai seama singur de ce se pleacă de la noi din județ. Numai uită-te la ce se oferă. Foarte slab.

          • Irony

            Mai bine, recunoaste, ca esti pe ajutor social si nu-ti permiti sa cumperi de acolo. Cind sosesc alimentele din UE?

          • comentator

            @Ironia e că sigur tu ești pe ajutoare. Habar nu am, sincer că nu sunt în temă. Bate toba în altă parte. Acolo pe Ostrovului la tine acasă.

          • Nu ciocni cu bere

            E clar ca pe tine nu te plătește nimeni,la cât de prost ești ar fi un paradox!Deci problema ta nu era cu cămesa de husar a lui Kermit,tu aveai treaba cu proveniența cârnaților și migrarea poporului sătmărean din cauza lor,dar ai comentat sa nu pierzi ocazia de a semnaliza…trebuia sa spui “sunt io prostu satului” și știam cu toții cine ești!

  2. micutu Răspunde

    asta nu stie ce vorbeste pt e japonez : I GURA CA CURU

    • Smârcul de Hortobagy Răspunde

      Deci așa ai pățit tu in Japonia când ai spus ca este parte din Ungaria mare? Eu am crezut ca ai scăpat doar cu ochii puțin oblici ( oricum erai mongol) dar se pare ca și azi ai folosit hârtie igienica in loc de șervețel…

      • Smârcul de Hotobagy aka Mohács ever, forever😂😂 Răspunde

        Japonia e Dacia! Și nu mai vrem hârtie igienică! E mai bun natur printre cocenii de cucuruz în câmp! Tradițional! 🤢💩Nici aia nu e adevărat că cucuruzul e din Americi! Și Decebal mânca cucuruz! Solicităm mămăliga pe stemă!

        • Nu ciocni cu bere Răspunde

          Deci ai auzit de Dacia și de daci,ba chiar de cucuruz…bravo boule! Înseamnă ca STI unde a fost Dacia și cine(deja) locuia in ea….Sa-i spui și fascistului de Orbán!Si da ai dreptate,cucuruzul este dacic,a fost dus in America de wikingi și adus înapoi de Columb…Cu alte cuvinte dacii aveau o alimentație avansata ,bazată și pe carbohidrați spre deosebire huni cu a lor unica proteina de sub șa.Cât despre cucuruz și ochii tai oblici se pare ca nu ai citit cu atenție Instrucțiunile de folosire și in loc sa ștergi ai împins! Probabil ca o săptămâna in loc sa te reproduci pe forumuri ai făcut …popcorn!

          • Smârcul de Hotobagy aka Mohács ever, forever😂😂

            Eu zic să te rezumi la consum de apă plată de acum încolo că scrii aici niște debilisme demne de creșă. Dacă vrei să mai comentezi te rog mai scrie asemenea povești că poate râdem și noi. Mare e frustrarea la tine. Problema e că îți ocupă tot timpul și nu ai timp de a munci. Drept consecință ești condamnat la ajutorul social de la Gaborka. E foarte trist.

  3. Smârcul de Hortobagy Răspunde

    Carne fezandata sub șa se găsește in magazin?

  4. comentator Răspunde

    Auzi tu @Nu ciocni o bere. Prăpădit mai ești de încerci să te legi de mine! Nu ai ce face dumineca? Apoi du-te și cumpără acolo ce vrei. 90% din produse deja sunt în comerț în multe magazine. Asta nu știu ce vrea să fie. Pe unele chiar le cumpăr dar până-n piața mare fii sigur că nu voi merge dacă găsesc și la doi pași de mine! No acum rumegă, poate vrei pricepe ceva!

  5. Calin Răspunde

    Tulai doamne da slabi sunteti la gândire.
    Dacă îi produs în Satu Mare, nu poate fi adus de altundeva.
    Dacă vă beliti ochi la pozele cu produse și nu numai la cămașa lu Gabor, o să vedeti și firmele producatoare. Și sunt sigur ca mațu vostru o digerat deja din produsele astea, pe care le găsiți și la KauflanLidlCarrefourNicovidDersidanCBASANTECBARTAATI sau la magazinul din coltu blocului.
    Dar in fine, curu broști e mai sus decât ”intelijența” pe care o dețineți.

    • comentator Răspunde

      90% din produse. Trist e ca au disparut complet firme care chiar aveau produse de calitate. Asta si cu concursul celor prezenti in poze. Dintre cei care au pornit acel targ de produse care vindeau in fata la casa de cultura foarte-foarte putine au mai ramas. Restul, majoritatea nu mai exista. Asta cui se poate multumi? Mie personal imi lipsesc produsele firmei El Greco de la Caraseu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.