Ultima actualizare: ieri, 20:55

Locale

Magyar Lorand se opune vehement noilor decizii referitoare la medicii stomatologi

Colegiului Medicilor Stomatologi din România a dat, ilegal, două decizii prin care poate fi afectată grav viața românilor: dentiștii nu mai au voie să facă lucrări complicate decât dacă au specializări suplimentare, transmite deputatul UDMR de Satu Mare, Magyar Loránd.  Cele două ordine va duce la închiderea a mii de cabinete mici, iar cei mai afectați ar fi oamenii din mediul rural sau din orașele mici, potrivit acestuia.

Deputatul UDMR de Satu Mare, Magyar Loránd, a adresat o întrebare ministrului Sănătății prin care solicită îndreptarea acestor abuzuri. Astfel, dacă până acum putea face un singur dentist mai multe tipuri de intervenții în cadrul unei lucrări dentare, după această modificare, medicul trebuie să se oprească în momentul în care descoperă că una sau mai multe componente ale tratamentului sunt în afara specializării pe care o are.

”Cele două decizii restrâng dreptul de practică pentru un număr mare de stomatologi care până acum și-au exercitat profesia în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare până la 21 iunie 2023, fără a li se echivala competențele dobândite în anii de muncă. CMSR a emis aceste decizii în pofida faptului că legitimitatea acestuia în adoptarea unor asemenea reguli este cel puțin îndoielnică. De altfel, în nicio profesie liberală nu există exemplu ca la nivelul Colegiului să se hotărască asupra competențelor celor care își desfășoară activitatea”, a afirmat deputatul sătmărean.

Scopul deciziilor nu este în interesul pacienților, al creșterii calității serviciilor prestate, ci denaturarea concurenței, restricționarea accesului la furnizarea unor servicii stomatologice, potrivit acestuia.

Deputatul Magyar Loránd a cerut Ministerului Sănătății îndreptarea situației create prin adoptarea celor două decizii, nelegale și în contradicție cu principiile unui stat de drept.

7 comentarii

  1. Vasile Răspunde

    Asta s-e pricepe si la falci nu numa la agricultura !Fain flacau de Ciocciolina!

    • Gheorghe Răspunde

      Si tu t-e pricepi! La gramatica.

    • Adi Răspunde

      Foarte frumos gest , se implica direct în această acțiune nobilă , cu aceste modificări populația o să aibă niște costuri uriașe de suportat !!

  2. 😆😅🤣😂 Răspunde

    😂🤣😅😆. Eu propun să-l punem antrenor la CSM. Dacă e așa polivalent băjatul, hai să-l folosim cu folos pentru comunitate. Apoi poate trece să execute proiectul ăla SF să facem Someșul navigabil. Asta între două antrenamente. Ce ziceți?

    • Vulpea bi-polara Răspunde

      Pai o umblat si pe la csm,cand cu fogel…apartam inchiriate jucatoarelor si decontate de club etc

  3. Sandra Răspunde

    Felicitari!!!!

  4. Ombre Răspunde

    D Cozma ? Aveti ceva de spus?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.