Ultima actualizare: ieri, 19:49

Naţionale

Tragedie în județul vecin! Copil în vârstă de 10 ani, mort după ce a căzut de pe un utilaj

Un copil, în vârstă de 10 ani din județul Maramureș a murit după ce a căzut de pe un utilaj, de la 2 metri înălțime. Lovitura i-a fost fatală micuțului, astfel că, cu toate că a fost transportat la Spitalul din Baia Mare, el nu a mai putut fi salvat. 

„La data de 13 iunie, la ora 14.30, polițiștii Secției 4 Leordina au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că, un minor de 10 ani, a căzut de pe un utilaj și a suferit leziuni.

Deplasați la fața locului și din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce minorul de 10 ani din comuna Ruscova se afla pe un utilaj, condus pe un drum închis circulației publice de un bărbat din Leordina, a căzut de la aproximativ 2 metri înălțime.

Minorul a fost transportat la Spitalul Județean Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Din păcate, în 14 iunie, acesta a decedat. A fost dispusă efectuarea unei constatări medico-legale în vederea stabilirii cauzei decesului.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă”, transmit polițiștii. 

Un comentariu

  1. peda Răspunde

    Nu trebuia să fie la școală? Oricum nu pe un utilaj undeva la dracu-n praznic! Și mai zici de România educată!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.