Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Schema pusă la cale de angajații unui magazin din Satu Mare. Au ajuns pe mâna poliției

Schema pusă la cale de angajații unui magazin din Satu Mare. Ei au ajuns pe mâna poliției pentru că nu au respectat promoțiile și au băgat în buzunar diferența de bani. 

Ce spune poliția:

,,La data de 23 august, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare-Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, au întocmit un dosar penal, în cadrul căruia se efectuează cercetări față de trei persoane, bănuite de săvârșirea infracțiunii de delapidare.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că trei persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 23 de ani, angajate în mai multe puncte de lucru ale unei societăți comerciale din municipiu, nu ar fi respectat procedurile interne cu privire la promoțiile unui produs și gestiunea stocurilor, rezultând un prejudiciu de peste 3.270.000 de lei. În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activități infracționale”.


Sursa: IPJ Satu Mare

2 comentarii

  1. Nae Răspunde

    Serios? Au picat doi dintr-o schema aproape bine pusa la punct de proprietarii magazinului. 3.270.000 lei frauda nu puteau rezulta din nerespectarea procedurilor interne de vanzarea unui produs promotionat intr-o pravalie.

    • Realitatea SM Răspunde

      Nu știu de ce te miri. Așa cum a fost recent și cu firma aia de transport și șoferii furau combustibilul. Când se ivește ocazia (a se înțelege când prinzi un fraier) patronul încearcă să pună toată pârleala adunată în capul lor. Și după mine e prea mare suma și nu se poate să nu fi observat cineva de la contabilitatea firmei asta. Numai dacă ….. și ei sunt cumva cooptați în schemă. Dar nu e treaba mea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.