Ultima actualizare: azi, 13:29
Locale

TIR-uri cu tone de haine second-hand, oprite în vama Petea. Nu au fost lăsate să intre în țară

Poliţiştii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Satu Mare, respectiv cu lucrători din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, nu au permis intrarea în ţară a două automarfare încărcate cu aproximativ 28 de tone de deșeuri, constând în textile second-hand.

Ieri, 17 august, în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean maghiar, în vârstă de 53 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în Ungaria.

Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, textile second-hand de la o societate comercială din Belgia. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deşeuri, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii de Mediu Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate – în cantitate totală de 18 tone – nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu sunt indeplinite condițiile legale.

După aproximativ o jumătate de oră, în același punct de trecere, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, tot pe sensul de intrare în țară, un cetățean german, în vârstă de 41 de ani. Bărbatul conducea un ansamblu rutier înmatriculat în Germania și transporta articole second-hand (textile) de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din judeţul Suceava.

Și în acest caz, polițiștii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate – în total 9,5 tone textile second hand – nu pot intra pe teritoriul României întrucât șoferul nu a putut  prezenta certificatele care să ateste dezinsecția, dezinfecția și curațarea textilelor.

În ambele cazuri, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.


Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.