Ultima actualizare: azi, 20:55

Locale

Cazul elevilor bătăuși din Carei. Primarul vrea exmatriculare și instituționalizare

Primarul Careiului, Eugen Kovacs, propune măsuri ferme, cum ar fi exmatricularea și instituționalizarea, în cazul celor doi elevi problemă care au agresat un coleg și un cadru didactic într-o sala de clasă, în timpul orei de limba română.

Părinții elevilor din clasa a V-a de la Liceul Teoretic Carei, în care a avut loc incidentul violent, au solicitat azi, în cadrul unei întâlniri cu primarul Eugen Kovacs, sprijinul administrației locale în rezolvarea situației. La întâlnire a fost prezent și directorul Liceului Teoretic Carei, Zsido Sandor, respectiv diriginta clasei, prof. Erdos Kinga.

Părinții s-au plâns că cei doi elevi problemă își agresează verbal și fizic colegii de mai bine de trei ani și toate măsurile luate împotriva lor la nivelul instituției de învățământ nu au dat rezultate.

Primarul Eugen Kovacs a propus luarea unor măsuri ferme împotriva celor doi elevi agresori, cum este exmatricularea lor de la Liceul Teoretic. Procedura însă trebuie să respecte cadrul legal, pentru a nu putea fi ulterior atacată și eventual anulată.

O altă măsură, cea a instituționalizării celor doi elevi agresori, care au devenit un pericol pentru colegii lor și cadrele didactice care le predau, va fi propusă de către Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Carei.

Primarul Eugen Kovacs a arătat că, în lipsa unor măsuri drastice, asemenea evenimente violente vor deveni tot mai frecvente în unitățile de învățământ din Carei.


CITEȘTE ȘI:

3 comentarii

  1. GB Răspunde

    Mda… Legea actuală a învățământului nu prevede exmatricularea din învățământul obligatoriu (abia în noul proiect de lege sa introdus ca amendament, uaauu sau trezit legiuitorii!!!). Sincer, tâmpiți au fost legiuitorii care au conceput-o/votat-o la vremea respectivă, probabil având ca argument suprem reducerea abandonului școlar în detrimentul disciplinei, ne luând în calcul că și un copil poate fi o bestie cu chip uman care nu are ce căuta într-o școală normală. Unele cazuri le-a “servit” media în ultimii ani dar unele nu au prins promterul televiziunilor. Așa că… Da, propuneri poate face Primăria dar cam atât! Două adrese la ISJ și DGASPC, că Poliția sa sesizat din oficiu (fără urmări grave-minori nu răspund penal). Singurul care ar pute face ceva ar fi judecătorul pt. cauze cu minori care ar putea da o sentință de instituționalizare într-o școală de corecție în urma unui proces penal (nu știu dacă mai exista acele școli și dacă se aplică la vârsta lor). Altfel stați calm, mergem înainte cu România Educată! proiectul de suflet al Ficusului de la Cotroceni.

    • Vulpea bi-polara Răspunde

      La ce juristi are primaria carei, te miri ca i-or servit aberatia asta? Cu absolvente de obscuritati de scoli de prin Alba Iulia, ce pretentii vrei sa ai? Ca de aceea or marit usa din spate, sa poata angaja toate “nepoatele” de fosti primari ciumesteni.

  2. Peda Gogu Repetent Răspunde

    @GB, acele școli nu mai sunt și nici ce s-a întâmplat nu prea trece de acel prag ca să fie dosar penal. Unii se umflă acum că mamă ce procupați sunt și mor de grijă. Dar unde au fost până acum? Indiferent, copiii sunt minori și mare lucru nu pot face cu ei. Asta și copiii respectivi se pare că știu bine. Eu aș recomanda testarea derbedeilor pe etnobotanice. Și dacă ies pozitivi se schimbă discuția imediat. Atenție, aceste prafuri nu ies una-două din organism deci se pot depista și dacă le-au consumat la o săptămână distanță. Un copil normal nu face așa ceva. De fapt nici nu știi ce să mai crezi. Dar menirea profului nu este să fie arbitru de wu-shu-kung-fu sau ce știu eu ce. Știu de cadre care mai nou de un an-doi iau lecții de arte marțiale. Eu țtiu de aikido și de karate în speță. Serios zic asta. Ar fi cazul să se ia măsuri organizatorice serioase și nu blablauri nu astea sterile până nu pățim ca și la Belgrad unde copilul acela a omorât o grămadă de copii și de profi. Și ăla ceva de genul ca și Pascu ăsta, drogatul cu mașina la 2 Mai. Că ambii aveau rastelul de arme la dispoziție acasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.