Ultima actualizare: azi, 19:24
Locale

Elevii din Satu Mare, în vizorul oamenilor legii. Controale zilnice și mai mulți polițiști în jurul școlilor

Elevii din Satu Mare, în vizorul oamenilor legii. Zilnic vor fi efectuate controale, iar din ce în ce mai mulți polițiști și jandarmi vor acționa în jurul unităților de învățământ din județ.

Prefectul Radu Roca a emis un ordin prin care se vor intensifica acțiunile din jurul școlilor din județul Satu Mare, cu scopul de a combate violența și consumul de droguri. Anunțul a fost făcut miercuri, 27 septembrie, în cadrul unei conferințe de presă.

,,Am emis un ordin prin care am dispus intensificarea acțiunilor de control de către Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, Inspectoratul de Jandarmi Satu Mare, precum și Poliția Locală pentru prevenirea și combaterea violenței, discriminării, abuzului, consumului de droguri, în incinta și zonele adiacente unităților de învățământ din județul Satu Mare. Aceste activități de control se vor realiza zilnic, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, în zonele adiacente acestor unități. Vreau să vedem că avem și rezultate pentru că în ultima perioadă apar evenimente nedorite pe linie școlară cum a fost la Carei, la Negrești, la Liceul cu Program Sportiv. Comunitatea, populația și părinții așteaptă de la noi să combatem acest flagel”, a spus prefectul județului Satu Mare, Radu Roca.


CITEȘTE ȘI:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.