Ultima actualizare: ieri, 19:37

Locale

Fetiță de 6 ani, internată la Boli Infecțioase în Satu Mare! Experiența, povestită de mamă

O fetiță, în vârstă de 6 ani, a fost internată la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, departamentul Boli Infecțioase Copii, după ce a fost diagnosticată cu Enterită prin Rotavirus. Mama fetiței dorește, prin intermediul PortalSM, să transmită public mulțumiri și aprecieri cadrelor medicale care s-au ocupat de micuță.

Fetița a avut simptome grave ale virusului, neputând mânca nimic timp de cinci zile. Ea a fost ținută sub control cu câte trei perfuzii pe zi. Starea generală a micuței a fost precară, însă comportamentul ireproșabil al cadrelor medicale a ajutat la starea psihică atât a micuței, cât și a mamei.

Femeia a declarat pentru PortalSM că totul a fost minunat în aceste cinci zile. Medicul curant al fetiței a fost Ionuț Roman, la adresa căruia are doar cuvinte de laudă, iar asistentele au fost minunate, potrivit mamei. Ea a precizat că a prins mai multe ture, în aceste zile, însă absolut toți – infirmiere, asistente, medici – au fost au fost amabili și și-au făcut meseria cu mult devotament.

Un moment care le-a mai rămas celor două în minte este acela în care fetița a fost la ecografie, iar când s-a întors către salon infirmierul a luat-o pe micuță în cârcă încercând să o binedispună.

 

5 comentarii

  1. Avira Răspunde

    Exista vaccin impotriva Rotavirusului…..scuteste de probleme….numai ca romanii au fobia vaccinurilor…

    • Peda Gogu Repetent Răspunde

      Așa cum există de demult de tot și vaccin împotriva prostiei. Se cheamă școală. Cui vrei să explici asta? Numai urmărește știrile de la ora 17 de la ProTV și îți vine să fugi de tot din țară!

  2. Stelian Gavrilas Răspunde

    Într-adevăr medicii asistentele și infirmierele de la Spitalul de Boli Infecțioase își fac munca foarte bine și cu mult devotament. Eu și soția mea am fost tratați foarte bine de doamna doctor Al-Momani Khaulah din Iordania. Noi avem numai cuvinte de mulțumiri și laude la adresa întregului personal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.