Ultima actualizare: azi, 18:14

Locale

FOTO. Camion încărcat cu peste 13 tone de deșeuri, interzis prin vama Petea

Camion încărcat cu peste 13 tone de deșeuri, interzis prin vama Petea. Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului nu au permis intrarea în ţară a unui mijloc de transport încărcat cu peste 13.000 kilograme de articole second-hand provenite din Belgia.

În data de 23 septembrie, la ora 09.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român, în vârstă de 48 de ani, din județul Galați. Bărbatul conducea un ansamblu rutier format din cap tractor și remorcă, având aplicate plăcuțe de înmatriculare de România, în care transporta articole second-hand (îmbrăcăminte, încălțăminte și alimente) provenite din Belgia pentru o asociație din judeţul Suceava.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport de articole, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate – în total 13.073 kilograme – nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale (marfa nu corespunde operațiunilor de curățare, dezinfecție și dezinsecție).

Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, acestea fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

„Asociatia Oxygen Green-Oxigen Verde din localitatea Casvana importa din USA ajutoare umanitare (haine second hand, încaltaminte, alimente si bunuri diverse) prin punctul de frontiera Petea in cantitate de 13073 kg, acestea sunt insotite de certificat de dezinfectie, dezinsectie si fumigare, dar nu sunt însotite de certificat de curatare. La verificarea produselor prin sondaj s-a constatat ca acestea contin pete si fire de par, nefiind supuse operatiunilor de curatare, încălcând prevederile art.2,(1)din HG163/2007, s-au identificat dulciuri cu ddm depășită din ianuarie,aprilie si iulie 2023 în cantitate de aprox 165 kg. Nu s-a permis intrarea in Romania”, transmite CJPC Satu Mare.


Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.