Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. Un individ i-a incendiat casa unui sătmărean. Pagube de 8.000 de euro

Un individ i-a incendiat casa unui sătmărean. Totul s-a petrecut sâmbătă seara, 9 septembrie, în localitatea Dobra din județul Satu Mare. Pagubele se ridică la 8.000 de euro.

Ce spune poliția:

,,La data de 9 septembrie, în jurul orei 21.45, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Tășnad au fost sesizați de către un bărbat de 67 de ani, din satul Dobra, despre faptul că o persoană i-ar fi incendiat imobilul în care acesta domiciliază, pe fondul unor neînțelegeri.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din județul Sălaj, ar fi incendiat imobilul în proporție de aproximativ 80%, rezultând un prejudiciu de 8.000 de euro. Din producerea evenimentului nu au fost înregistrate victime.

În urma administrării materialului probator în cauză, la data de 10 septembrie, polițiștii au luat față de bărbat măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere”.


Sursa: IPJ Satu Mare


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.