Ultima actualizare: azi, 20:55

Locale

FOTO/VIDEO. Percheziții încheiate cu arestări. S-au găsit arme, droguri, kg de carne și o căprioară

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate la data de 12 septembrie a.c., au fost descoperite și indisponibilizate 15 arme letale, provenite în circuitul ilegal, 16 arme letale cu destinația vânătoare, deținute legal, dar cu privire la care există suspiciunea că au fost utilizate la acțiuni de braconaj cinegetic, 13 arme neletale, supuse regimului autorizării, aflate în circuitul ilegal, 2.771 de cartușe pentru arme letale, deținute ilegal, 1 amortizor pentru armă letală și un arc.

De asemenea, au fost descoperite și ridicate 34 de kilograme de carne de vânat, 30 de trofee, 500 de grame de pulbere de vânătoare din categoria materiilor explozive, precum și telefoane mobile, înscrisuri cu valoare probatorie și sume de bani.

Totodată, au fost găsite 2 vulpi și o căprioară, care au fost predate administratorului fondului de vânătoare, în vederea eliberării în mediul natural.

Pe parcursul anchetei, au mai fost scoase din circuitul ilegal 15 arme letale, dintre care 2 sustrase din Spania, 61 de cartușe pentru arme letale, precum și 205 grame de cannabis și 1 gram de cocaină.

S-a reținut că, anterior anului 2020, în județului Bistrița Năsăud, 6 persoane bănuite ar fi constituit un grup infracțional organizat, la care ar fi aderat pe parcurs și alte persoane, având drept scop principal procurarea ilegală de arme de foc și utilizarea acestora în acțiuni de braconaj cinegetic.

Astfel, în perioada noiembrie 2020 – septembrie 2023, membrii grupului ar fi sustras sau procurat ilegal arme de foc din Spania, pe care le-ar fi introdus pe teritoriul României și le-a fi folosit în activități infracționale.

Din cercetările efectuate a rezultat că bănuiții ar fi vândut o parte din armele deținute ilegal, iar o altă parte ar fi utilizat-o la partidele de vânătoare neautorizate.

Totodată s-a stabilit că aceștia ar fi procurat și deținut ilegal materii explozive și ar fi confecționat muniție pentru arme letale.

În aceeași perioadă, alți membrii ai grupului infracțional organizat ar fi deținut droguri de risc (cannabis) și  droguri de mare risc (cocaină) pe care le-ar fi distribuit, fie în cantități mari către alți membrii ai grupului în schimbul unor bunuri de valoare ( un autoturism de teren), fie le-ar fi comercializat în cantități mai mici către consumatori din județ.

La data de 12 septembrie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Bistrița – Năsăud au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a 14 persoane și plasarea sub control judiciar a două persoane.

La data de 13 septembrie a.c., a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița Năsăud, cu propunerea de arestare preventivă a 8 dintre persoanele reținute, pentru 30 de zile.

Față de alte 6 persoane reținute, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – B.T. Bistrița-Năsăud  au dispus măsura controlului judiciar.

La aceeași dată, instanța a dispus arestarea preventivă a 4 dintre persoanele bănuite, arestarea la domiciliu pentru 3 persoane și măsura controlului judiciar față de o persoană.

Reamintim că activitățile operative comune au fost desfășurate cu sprijinul EUROPOL, în cadrul unui proiect finanțat prin granturile de valoare redusă EMPACT, privind traficul ilicit, comercializarea și utilizarea armelor, implementat de către Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, cu sprijinul Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase –  I.G.P.R., în parteneriat cu CITCO-Centro de Inteligencia contra el Terrorismo y el Crimen Organizado din Spania.

La data de 12 septembrie a.c., polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase –  I.G.P.R. și polițiștii de la arme explozivi și substanțe periculoase din Bistrița-Năsăud, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Bistrița – Năsăud  și reprezentanți ai Guardia Civil – Spania și Europol, au efectuat 28 de percheziții la persoane bănuite de sustragerea sau procurarea ilegală de arme din Spania sau din alte țări ale Uniunii Europene, introducerea armelor pe teritoriul României, plasarea armelor în circuitul ilegal și trafic de droguri.

În perioada iunie 2022 – septembrie 2023, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița – Năsăud – Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu D.I.I.C.O.T. – B.T. Bistrița – Năsăud, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, contrabandă calificată, nerespectare a regimului armelor și al munițiilor, uz de armă fără drept, nerespectarea regimului materiilor explozive, braconaj cinegetic, trafic de droguri de risc și mare risc și conducere fără permis.

Membrii grupării ar fi acționat pe două paliere: sustragerea sau procurarea ilegală de arme din Spania sau din alte țări ale Uniunii Europene, introducerea armelor pe teritoriul României și plasarea armelor în circuitul ilegal, în vederea utilizării acestora la acțiuni de braconaj cinegetic și la alte activități ilegale, respectiv distribuția de droguri de risc și mare risc în județul Bistrița-Năsăud.

La data de 12 septembrie 2023, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase –  I.G.P.R. și ai structurile teritoriale de arme explozivi și substanțe periculoase din Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj și Suceava au efectuat 28 de percheziții domiciliare, în județul Bistrița-Năsăud, la persoanele bănuite.

Astfel, autoritățile române au efectuat în permanență un schimb de informații cu autoritățile din Spania care au facilitat identificarea, monitorizarea și documentarea persoanelor bănuite.

De asemenea, D.I.I.C.O.T. și D.G.A. au efectuat 2 percheziții vizând infracțiunea de abuz în serviciu.

Operațiunea a fost desfășurată în contextul măsurilor luate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru combaterea infracționalității de orice fel și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.

La acțiune au participat polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalist și Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și luptători de la acțiuni speciale din Bistrița-Năsăud, Mureș, Cluj, Alba, Arad, Harghita, Covasna, Maramureș, Sălaj, Hunedoara, Satu Mare, Bihor, Sibiu, Suceava și Neamț, 2 ofițeri spanioli din cadrul Guardia Civil – Unitatea Centrală a Informațiilor și un ofițer din cadrul Europol – Ap. Weapons & Explosives.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.