Ultima actualizare: azi, 20:55

Locale

FOTO. Începe reabilitarea Hotelului Dacia. Investiție de zeci de milioane de euro

Începe reabilitarea Hotelului Dacia din centrul municipiului Satu Mare. În aceste momente are loc pregătirea șantierului, iar lucrările sunt estimate să fie finalizate în anul 2025. Investiția se ridică la zeci de milioane de euro, informează szatmar.ro, iar la finalul lucrărilor vor fi date în folosință nu mai puțin de 62 de camere.

„În timpul reconstrucției, dorim să păstrăm toată valoarea clădirii fostului hotel. Astfel, în timpul lucrărilor de construcție, fiecare parte a clădirii va fi reînnoită în forma inițială, fie că este vorba de elementele de fațadă sau de țigla unică Zsolnay”, a declarat Márton Nándori, directorul general al Dacia SRL.

Hotelul va fi renovat cu o investiție de aproape 30 de milioane de euro și va avea 62 de camere. De asemenea, va avea un restaurant de inspirație locală, un cocktail bar elegant și un centru spa.

Hotelul Dacia își schimbă numele

Hotelul Dacia își va deschide porțile publicului în 2025 ca un hotel urban modern. Hotelul va funcționa sub marca Hotel Indigo al renumitului lanț internațional InterContinental (IHG) Hotels & Resorts și va fi operat de compania maghiară de management hotelier Hotel & More Group.

Potrivit companiei care se ocupă de renovare, odată ce se va deschide, Hotelul Dacia va pune Sătmarul pe harta turismului internațional.


CITEȘTE ȘI:

31 comentarii

  1. .... Răspunde

    IN SFARSIT MULTUMIM DL.COSMA……?

  2. Vasi Răspunde

    Pastrarea si refacerea componentelor originale a cladirii este obligatorie prin lege, cladirea fiind monument istoric clasa A (SM-II-m-A-05221).

    • Pistike Răspunde

      Nu cum a făcut oșanul pocăit, bun prieten cu supozitorul cizma!
      Ăla a distrus și hotelul Dacia dar și ștrandul!

  3. Varu Răspunde

    Nu vă bucurați băi rominurilor,hotelul DACIA nu mai este al vostru,este al statului Maghiar

  4. ... Răspunde

    Si tatas a respecta legea 100/100..vasi stai injos nota 4…

  5. Nha Răspunde

    Oare cati bani din “reabilitarea” parcului se vor sifona spre hotel? Oare une vor parca clientii? Oare cand se va termina lucrarea, ca nici podul vad ca nu mai este in graficu lu don primar? 😂

    • @Nha Răspunde

      Ești pierdut total în subiect. Parcul se reface cu bani de la UE, deci e proiect al României prin Primăria locală iar reabilitarea hotelului este practic o investiție privată finanțată de statul maghiar. prin Manevi ăla. Că noi din 2008 încoace nu am fost în stare să facem nimic decât să distrugem. Bine că se face ceva. Toată comunitatea câștigă. Era și timpul, nha. Că nu ar trebui să fie o investiție privată și după mine e dubios cum s-a putut în anii 90 privatiza un imobil de patrimoniu e altă treabă. Că după mine nici asta nu e OK. Dar acum este deja tardiv.

  6. Fanica Răspunde

    Hotel Pannonia .

  7. Pistike Răspunde

    Câtă vreme este pe teritoriul României, este al nostru!
    Și te asigur, vă fi teritoriul României încă cel puțin 100 de ani!

    • Ciuciu Răspunde

      Mai incet Pistike. Doamne feri, dar Ucraina hapt asa vorbea despre Crimeea in 2013. Apoi vezi ce s-a intamplat.

      • De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

        Lasă-l pe săracul. Așa vocal a devenit mai nou, zici că probabil demult nu a făcut în pamperși. Dar urmează.

        • Pistike Răspunde

          Marș și cântă la altă masă!

          • De aici înțelege fiecare ce vrea

            Asta să zici la mă-ta sau la tac-tu. dar vezi să nu iei peste cap. Că meriți. Mai bine ascunde-te de lume. Afșă de la mine că dacă ești agresiv nu înseamnă că ai dreptate. Doar că ești țăran. Pardon prost crescut. Îmi cer scuze față de țăranii veritabili, toată stima pentru ei.

          • Pistike

            Takarodj!

          • De aici înțelege fiecare ce vrea

            La tact-tu la saivan du-te lângă berbeci. Și scrie rrromâneșet că aici e România, analfabetule. Crezi că eu nu știu să scriu ungurește un text? Du-te și te trage cu tot cu r💩hatul în tine în budă în jos.

      • Pistike Răspunde

        Nu se compară!
        Acuma știu că Ungaria este pașalâc rusesc și Orban Viktor este târfa lui putin, dar … să fim serioși!

      • @Ciuciu Răspunde

        Ai vrut să scrii Cicio, de la mă-ta, Cicciolina?
        Da mă, jelinski îi de vină!
        Trebuia să-și deschidă granițele să intre rușii fără număr, cum a făcut ungaria în 1956, de i-o violat rușii 40 de ani 🤣🤣🤣🤣

    • Ion Ion Răspunde

      Sunt român.. 100 %
      Da când văd ce fac cei din București…. mai că îmi doresc să ne administreze vecinii de peste graniță..
      Deja nu mai consider ceva grav asta ..
      Nu credeam că voi ajunge vreodată să îmi doresc să câștige UDMR aici pe plan local ..

    • @Pistike Răspunde

      Pana la 1000 de ani mai este!

      • Pistike Răspunde

        1000 de …. Nu știți să numărați!
        Au avut ungurii 1000 de ani, sub diferite forme, dar niciodată nu prin locurile astea! Nu uita că de 100 de ani aici NU mai este ungaria!
        Dar ce a fost, nu va mai fi!

        • @Pistike Răspunde

          Spre cosmarul tau, va mai fii!
          Deci turistule directie inapoi in sud!

          • Pistike

            Almodik a nyomor!
            Turist? Mă pulică familia mea este prezentă pe aceste meleaguri de câteva sute de ani, a ta poate a venit adusă de horthy în ’42, când a adus o grămadă de unguri și secui în zonă pentru a spori populimea maghiară, dar asta tu refuzi să iei la cunoștință!
            Pe de altă parte, las-o pe aia cu ungaria mare, toate țările din jur au avut, la un moment dat o perioadă de glorie, când au acaparat tot ce au putut!
            Transilvania a fost mai multă vreme regiune autonomă decât a aparținut oricărui stat! Prezența românilor, sub diferitele culturi și denumiri, este prezentă de pe la începuturile documentărilor!
            Dar, trist este că 99% avem cam aceeași strămoși, diferența este că eu am fost educat să fiu tolerant și să vă accept, pe când voi sunteți mereu puși pe harță și cu bicska-n mână, gata să ne atacați pe la spate, când nu ne așteptăm! Ați demonstrat de nenumărate ori!
            Așa că, du-te tu înapoi în tundră!

          • @Pistike

            @Pistike, lasă tu toleranța că nici nu pricepi ce înseamnă cuvântul, bine? Transilvania s-a clădit pe respect și pe autonomie. Asta de la bun început. Și pe toleranță religioasă. Noi am acceptat aici protestanții când francezii prăjeu pe hughenoți pe jar de spaniolii și incviziția lor nici nu mai povestesc. Așa s-au constituit comunitățile săsești (altfel nici nu veneau) și comunităție secuiești. Vin acum sudiștii și vor să ne explice că ce a funcționat 800 de ani și a ținut bine acum nu mai este bine, că ei nu au nevoie și nici nu pricep noțiunea? Nimeni nu vrea nici o țară mare, trebuie să pricepem că nici unul nici altul nu pleacă de aici. Deci singura soluție este să ne acceptăm reciproc. Ce e așa de greu? Pe mine singurul lucru ce mă deranjează în schimb este comportamentul duplicitar al șvabilor. Pe ei nimeni nu i-a obligat să se maghiarizeze, chiar nimeni Dar a fost mai comod. Iar acum după 90 se victimizează. În schimb când e vorba de reprezentare oriunde se folosesc de UDMR.

          • @@Pistike

            Ai mintea afectată, tatikam!!!
            Du-te te de “cata” la doftor, poate te-or putea tomni… de nu, îi bai mare cu tine…

          • @Pistike

            Tatikam e tact-tu. Știi bine că am dreptate și asta doare. Și când realizezi asta începi să urli nearticulat prostii și fără de logică. Nu trebuia să bei atâta la chef că uite câte de kko te faci în public! Tu ești orb because vrei să fii orb.

  8. Ionica Răspunde

    Va certati degeaba si nu vedeti ca aveti ochii incetosati de furie care nu duce nicaieri. Parcarea pentru hoteluri se face pe Stefan cel Mare ca doar nu o sa imputim noi orasul cu masinile satmarenilor, doar TURISTII care nu sunt, ca nu prea au ce vedea in saracia noastra de oras pot imputi centrul pietonal in constructie. Ba poate le facem si niste terase sa-si dea in petic pana dimineata ca noi in marea moastra marinimie am uitat de locuitori. La ultimii le organizam evenimente culturale zgomotoase ca fie treji pe rand noptile de sfarsit de saptamana ca am face orice in oras, parca nu muncim si nu trebuie sa ne mai si odihnim. Multumiri celor care decid pentru oras.

  9. GB Răspunde

    Comunicatul sună bine (30 mil.€+reabilitare). Spor!!! Dacă o să-l reabiliteze ca Vulturul Negru din Oradea o sa câștigăm toți (proprietari, cetățenii urbei și viitorii turiști clienți).

    • @Pistike Răspunde

      Eu în locul primăriei m-aș înțelege cu proprietar ca să pot organiza starea civilă acolo. Bineînțeles pentru doritori și cu suprataxă. Ar avea destui clienți și chiar și în halul ăsta în care a ajuns mulți se pozează la eveniment cu parcul central și cu hotelul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.