Ultima actualizare: azi, 09:22

Locale

FOTO/VIDEO. O șoferiță ar fi vinovată de accidentul din Satu Mare. A intrat cu mașina într-un taxi

O șoferiță ar fi vinovată de producerea accidentului din municipiul Satu Mare. Femeia, în vârstă de 62 de ani, aflată la volanul unui autoturism Dacia, a intrat în plin într-un taxi care circula în fața sa. În urma impactului, ambii conducători auto au fost răniți.

Ce spune poliția:

,,La data de 8 octombrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, în municipiu. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că o femeie de 62 de ani, din Satu Mare, ar fi condus un autoturism pe strada Dariu Pop și nu ar fi păstrat o distanță suficientă față de autovehiculul aflat înaintea sa, intrând în coliziune cu acesta.

Din producerea evenimentului rutier, a rezultat rănirea femeii, precum și a celuilalt conducător auto, de 54 de ani. S-a procedat la testarea cu aparatul etilotest a celor doi conducători auto, rezultatele fiind negative. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au precizat reprezentații IPJ Satu Mare, pentru PortalSM.

FOTO-VIDEO: TV1 Satu Mare


CITEȘTE ȘI:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.