Ultima actualizare: ieri, 19:37

Locale

FOTO. Accident mortal în județul Satu Mare! O mașină a derapat într-un șanț plin cu apă

ACTUALIZARE. Accident mortal în județul Satu Mare! O mașină a derapat într-un șanț plin cu apă, iar trei persoane și-au pierdut viața. Mama, fiul, în vârstă de 13 ani, și bunica au murit înecați, iar o fată, în vârstă de 17 ani, a reușit să se autoevacueze.

Ce spune poliția:

„La data de 23 decembrie, în jurul orei 09.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Județean 109 L, în proximitatea localității Băbești.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că o femeie de 40 de ani, din Turț, ar fi pierdut controlul asupra autoturismului pe care l-ar fi condus, răsturnându-se într-un șanț cu apă.

Din producerea evenimentului, a rezultat decesul conducătoarei auto, a unui minor de 13 ani și a unei femei de 70 de ani, precum și rănirea unei alte pasagere, în vârstă de 17 ani”.

Știrea inițială:

Echipaje militare ale Detașamentului de pompieri Satu Mare intervin cu o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj de prim ajutor și terapia intensiv mobilă la extragerea pasagerilor aflați într-un autoturism derapat într-un șanț plin cu apă din localitatea Băbești.

Din primele informații, la sosirea pompierilor la fața locului, autoturismul implicat în accident se afla aproape integral sub apă, o singura persoană din cei patru pasageri reușind să se autoevacueze.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.