Ultima actualizare: azi, 13:29
Locale

ISU Satu Mare, controale înainte de Revelion. Amenzi în valoare de 228.000 lei

În cursul zilelor 29 și 30 decembrie, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș ” al județului Satu Mare au efectuat nouă controale pe linia apărării împotriva incendiilor, la operatorii economici din județ.

În urma acestora, au fost constatate 65 deficiențe, 19 dintre acestea fiind soluționate pe timpul verificărilor.

Au fost aplicate următoarele sancțiuni contravenționale: 36 avertismente și 10 amenzi în cuantum de 228000 lei.

Printre deficiențele constatate, se numără: punerea în funcțiune a construcțiilor fără obținerea autorizației de securitate la incendiu, neverificarea și exploatarea instalației electrice cu deficiențe și improvizații;
lipsa dotării cu mijloace de primă intervenție în caz de incendiu;

Aceste controale se organizează periodic, transmite Isu Satu Mare, urmărindu-se cu prioritate următoarele aspecte:

-Respectarea capacității maxime de utilizatori prevăzută în autorizația de securitate la incendiu sau în autorizația de funcționare emisă de autoritatea publică locală;

-Respectarea cerințelor care au stat la baza emiterii emiterii autorizației de securitate la incendiu;

-Asigurarea condițiilor de evacuare a utilizatorilor;

-Asigurarea dotării cu mijloace de apărare împotriva incendiilor;

-Existența și funcționarea instalațiilor de detecție avertizare și alarmare, a instalațiilor de stingere, a instalațiilor de iluminat de siguranță, etc.

„În această perioadă, activitățile de control sunt orientate, cu precădere, la obiectivele la care se organizează evenimente cu public numeros și la care se pot înregistra aglomerări de persoane. Totodată, atragem atenția tuturor operatorilor că pentru a preveni apariția unor situații de urgență care pot pune în pericol viața sau bunurile este necesară respectarea cu strictețe a tuturor reglementărilor legislative în vigoare”, transmite ISU Satu Mare.

12 comentarii

  1. vasile belbe Răspunde

    Trebuia de mult si cu niste amenzi mai aspre.

  2. ghita Răspunde

    Gata, si-au rezolvat si revelionul.

  3. Varu Răspunde

    Toate instituțiile funcționează fără aviz ISU

  4. Varu Răspunde

    La instituțiile publice ISU nu mai face control.

  5. Varu Răspunde

    Cele mai multe instituții nu au nici măcar acele banale detectoare de fum, i-ar cele care le au nu funcționează, aici mă refer in special la școli și la spitale.

  6. cârcotaş Răspunde

    Populaţia iertată în primă fază să-şi pună senzori de gaz, cei care nu aveau termopane, au rămaşi expuşi riscurilor depă ce si le-au pus, pt că nimeni nu mai verifică acest aspect. Aşa că degeaba ai pui senzor dacă vecinul nu are.

  7. blablabla Răspunde

    Pardon????? Vezi că am avut neplăcerea și abia am scăpat de debitul tău de poezii naive. Veritabilă furtună. 🤮 Ia mai lasă-ne.

  8. vasile belbe Răspunde

    Încă nu s-a pomenit ca un prost să-și recunoască propria tâmpenie. Nu-i mai ușor să-i fac pe alții în fel și chip la adăpostul monitorului? Viteaz de mucava, dar și ăla second hand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.