Ultima actualizare: ieri, 22:15

Locale

Tamponarea care l-a dat de gol. Beat la volan, a mers în marșarier și a lovit o mașină parcată

Tamponarea care l-a dat de gol. Beat la volan, un sătmărean a mers cu mașina în marșarier și a lovit un autoturism parcat. 

Ce spune poliția:

,,La data de 16 decembrie, în jurul orei 19.15, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe strada Ravensburg din municipiu. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un conducător auto de 29 de ani, din Satu Mare, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de mers înapoi și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, care s-ar fi aflat parcat.

Din producerea evenimentului a rezultat avarierea celor două autovehicule, fără a fi înregistrate victime. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.


Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.