Ultima actualizare: azi, 20:42
Locale

Un samsar a țepuit mai multe persoane cu 40.000 euro. Le-a promis că le aduce mașini din Germania

La data de 28 decembrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, față de un bărbat de 30 de ani, din municipiul Zalău, cercetat pentru înșelăciune în formă continuată.

Din cercetările efectuate de polițiștii de investigații criminale a reieșit că, în perioada august – octombrie 2023, bărbatul ar fi primit 40.600 de euro, de la cinci persoane, din județul Sălaj, în urma unor înțelegeri privind achiziționarea unor autovehicule din Germania, care, ulterior, urmau să fie transportate în România. După ce ar fi intrat în posesia banilor, acesta nu ar mai fi remis persoanelor nici autoturismele care urmau a fi achiziționate și nici banii primiți pentru achiziționarea acestora.

Astăzi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuitului.

4 comentarii

  1. 😝 Răspunde

    ‘Noroc’ că mai există fraieri. Ciocoflenderu nu-i vinovat! Baiu e că e mulți fraieri.

  2. Vasy Răspunde

    Omul intre timp sa imbolnavit, pe urma a aparut o urgenta si a plecat in honolulu, pe urma pisica si cainele au avut probleme de sanatate… deci rabdare, abia au trecut 4-5 luni inca nu a apucat sa aduca masinile. Acuma ca sa bagat politia, iarasi nu poate sa aduca masini, deci nu-i vina lui.

  3. Zalău Power Răspunde

    ZDRENȚE din zonă defavorizată ce tepuiesc de vreo 20 de ani oamenii promițându le mașinile p..i..ĂȘTIA au cărat GĂLEȚI cu apă să se spele în lighean la cur după ce le-a dat Ceaușescu repartiție la oraș..de polițiști de acolo ce mai..rupți în cur cu aere de generali..niște ȚĂRANI TOȚI..il au președinte de Consiliu Județean pe Dinu Iancu Salageanu..😅🤣..Cretini

  4. Ionel Răspunde

    Se pot lua și mașini coreene, uite aici un exemplu, Kia EV9 SUV electric:
    https://www.phprentacar.ro/b-kia-ev9-este-un-suv-electric-cu-sapte-locuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.