Ultima actualizare: azi, 15:17

Locale

Val de aer polar în România, cu ger și ninsori. Se anunță temperaturi de -10 grade

Val de aer polar în România, cu ger și ninsori. Șefa Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) anunță și temperaturi de -10 grade Celsius, informează Libertatea. Elena Mateescu a declarat că este vorba despre „fenomene de iarnă specifice datei din calendar”, care se vor menține „cel puțin până la finele primei decade din luna decembrie”.

„Ne așteptăm la fenomene de iarnă specifice datei din calendar și vorbim de precipitații în cea mai mare parte a țării, predominant ninsori în zona montană înaltă, acolo unde se va depune și strat de zăpadă, dar în același timp și în restul teritoriului”, a spus șefa ANM.

De asemenea, Elena Mateescu a precizat că senzația de frig va fi accentuată și de rafalele de vânt care vor avea viteze de peste 45-50 km/h.

Temperaturile maxime „nu vor depăși 5… 6 grade Celsius, cel mult posibil spre 8… 9 grade Celsius în zona litoralului”, în timp ce minimele vor fi „preponderent negative, cu cele mai coborâte valori spre -10”, a mai spus șefa ANM.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.