Ultima actualizare: azi, 21:44

Locale

Al doilea suspect reținut în cazul morții lui Alexandru, copilul ucis cu sânge rece în Italia

După prima arestare în cazul adolescentului din județul Satu Mare ucis în Italia, a fost reținut și un al doilea suspect, informează observatornews.ro. Este vorba de Dino Petrow, vărul lui Corum Petrow, care fusese deja arestat sub acuzația de complicitate la crimă și de organizarea unei întâlniri clarificatoare cu tatăl vitreg al victimei. Poliția a ajuns la el după o lungă anchetă.

Dino Petrow, în vârstă de 33 de ani, fugise la Treviso și se refugiase la o mătușă. Nu e clar dacă a vrut să fugă în străinătate. Potrivit investigațiilor, el ar fi participat personal la bătaia în localul unde a izbucnit încăierarea cu tatăl vitreg al adolescentului de origine română.

Potrivit reconstituirii, Dino Petrow l-ar fi lovit pe tatăl vitreg al lui Alexandru, în bar. Câteva ore mai târziu, tatăl vitreg și Corum Petrow au stabilit „o întâlnire lămuritoare” care s-a dovedit a fi însă o capcană.

Corum, Dino Petrow și alți doi bărbați erau într-o mașină din care s-au tras focuri de armă. Băiatul s-a nimerit în zonă și a murit, chiar dacă ținta reală era tatăl său vitreg. Conform versiunii lui Corum Petrow, dată în fața judecătorului, în zonă erau mai multe mașini și focurile de armă au fost trase dintr-o altă mașină, relatează Roma Today.


CITEȘTE ȘI:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.