Ultima actualizare: azi, 18:28

Locale

Firmele de transport internațional, pericol public. Șoferi obosiți: ,,Am condus în locul lui”

După accidentul grav ce a avut loc weekendul trecut în Ungaria, când un microbuz românesc s-a răsturnat pe marginea autostrăzii, mai mulți sătmăreni au reacționat și au vorbit despre cum firmele de transport internațional au devenit pericol public. ,,Am condus în locul șoferului, care era rupt de oboseală”, spune un pasager. 

Cinci persoane au fost rănite în total în accidentul de pe autostrada M5, lângă Kecskemét, sâmbătă, 6 ianuarie 2024, după ce un microbuz românesc care tracta o remorcă a ieșit de pe șosea și a căzut într-un șanț. Atât microbuzul, cât și vehiculul remorcat pe platformă s-au răsturnat. După știrea postată de PortalSM, mai mulți sătmăreni au reacționat în secțiunea de comentarii și au vorbit despre cum firmele de transport internațional au devenit pericol public.

Oamenii spun că, de cele mai multe ori, pe cursele lungi există un singur șofer, iar pericolul de producere a unui accident este ridicat. ,,Nu se respectă programul de condus! Normal, la curse lungi ar trebui să fie doi șoferi, dar dacă firmele bagă doi șoferi nu mai câștigă atât. Nu se gândesc patronii că pe oamenii ăia îi așteaptă acasă copii, familie”, a spus un sătmărean.

Un alt sătmărean a precizat că a fost nevoit să se urce la volan în locul șoferului, întrucât acesta din urmă, din cauza oboselii, a fost la un pas să producă un accident.

,,Înainte de Crăciun am pornit acasă din Germania, șoferul era rupt! Eram nouă persoane în mașină. O dată era să iasă de pe drum, o dată era să intre într-un TIR. A trebuit să conduc în locul lui ca să poată dormi puțin. Nu se respectă nimic, foamea de bani lasă familii îndoliate”, a precizat bărbatul.


CITEȘTE ȘI:

2 comentarii

  1. Călător Răspunde

    Să vă spun eu experiența mea cu una din firmele din oraș C. E.
    Pentru a-mi aduce acasă mașina din Germania, am cumpărat de la firma respectivă un bilet de transport dus până în Bremen cu 200 euro.
    Am pornit din oraș vineri după masă la ora 15.
    Am mers la Oradea unde urma să luăm alți pasageri pe lângă cei pe care i-am luat pe drum. Tot drumul Satu Mare – Oradea a fost o cursă nebună, încheiată după aproximativ 90 de minute!! Pe DN19 a avut perioade când conducea și cu 180Km/h, pentru ca mai apoi, în Oradea să stăm să așteptăm 2 ore ca să putem porni la drum!!
    Ajunși în Ungaria, a circulat cu 90-100 Km/h inclusiv pe autostradă, că aproape ne împingeau camioanele din spate!
    La ora 24 am ajuns la Budapesta, acolo am făcut o scurtă pauză de țigară, iar apoi am pornit către Viena, unde am ajuns pe la ora 2:30.
    Aici a luat ceva pachet, apoi am pornit spre Sankt Polten unde a coborât primul pasager.
    De ici am continuat spre Salzburg și apoi Innsbruck, unde au coborât următorii trei pasageri.
    În Innsbruck am făcut o pauză de “somn” de o oră, și pe la 6:30 am pornit către Germania, spre Bremen prin Munchen, Nurnberg, Kassel, Hanovra și la urmă Bremen. Am ajuns la destinație seara la ora 10!!!
    Eu am fost rupt de oboseală, cu toate că am mai dormit câteva ore, dar șoferul zicea că el nu e obosit 😱😱
    Dacă este adevărat ce spunea, a pornit înapoi către Romania cu câteva bagaje colectate pe drum, plus 3 sau.4 pasageri, sincer nu mai știu la ce obosit eram!!
    Și mai spunea omul ceva ce m-am șocat: ERA A TREIA CURSĂ DIN SĂPTĂMÂNA RESPECTIVĂ!!
    Am prins o discuție la telefon cu cineva, în care se lăuda că scoate lejer 1000 de euro pe săptămână dacă ține ritmul acesta!! Se lăuda că amanta consumă bani mulți!!
    Astea s-au întâmplat în luna aprilie 2023!
    Încă și acum am pe maps traseul nebun!!
    Eu am dormit până duminică la 12, și tot rupt de oboseală eram, am pornit spre casă abia luni dimineață!

    • Mihaita Piticu' Răspunde

      Am fost si eu cu CE pana in Germania. in veci nu mai merg. Am facut 24 de ore pana la Frankfurt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.