Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

S-au strâns deja 20.000 euro pentru elevul grav bolnav. E nevoie de 100.000 euro. Haideți să-l ajutăm!

S-au strâns deja 20.000 de euro pentru George Roszus, elevul de la Colegiul Național Mihai Eminescu din Satu Mare, diagnosticat cu o boală gravă foarte rară. Pentru investigațiile și intervenția chirurgicală ce ar urma să aibă loc în Statele Unite ale Americii, e nevoie de suma de 100.000 de euro, iar oamenii cu suflet mare sunt rugați să doneze în continuare, astfel încât George să aibă o șansă.

George are o boală gravă foarte rară şi are nevoie de susţinere financiară pentru a-şi recăpăta viaţa. El are tumoră hepatică desmoplazică cu celule mici rotunde T2bN1M0-st. IV, iar conducerea Colegiului Mihai Eminescu a lansat o campanie de ajutorare a acestuia. Până acum s-au strâns 20.000 de euro, iar apropiații tânărului spun că suma necesară pentru transferul lui George la o clinică din Statele Unite ale Americii este de aproximativ 100.000 de euro.

Redăm, mai jos, postarea făcută de apropiații elevului:

,,George Roszus şi-a petrecut noaptea dintre ani pe un pat de spital din Cluj unde urmează tratamentul îngrozitor prin chimioterapie, tratament pe care l-a început în august când a fost diagnosticat cu forma rară de cancer cu care se confruntă. În timp ce majoritatea ne făceam urări şi ne setam rezoluţii pentru noul an, pentru el a fost încă o noapte de luptă cu boala. În timp ce vedea pe fereastră lumina artificiilor, singurul aspect care i-a adus lumină şi bucurie în suflet lui George a fost interesul vostru pentru drama lui. Aşa că azi, de pe acelaşi pat de spital pe care încă se află, el vă mulţumeşte tuturor celor care v-aţi gândit la el şi aţi făcut o donaţie sau măcar aţi făcut eforturi de a distribui cazul lui cât mai multor persoane. Mai mult decât orice i-aţi oferit speranţă, încredere şi certitudinea faptului că el şi mama lui (care e lângă el zi şi noapte din ziua diagnosticării) nu sunt singuri.

În mai puţin de o săptămână s-au adunat cu ajutorul vostru aproximativ 20 de mii de euro. Având în vedere că deocamdată cazul este cunoscut doar la nivel local prin eforturile celor apropiaţi care au postat pe reţelele sociale, al conducerii Colegiului Național Mihai Eminescu Satu Mare unde George este și va fi în continuare un elev remarcabil și al oamenilor din presa locală care au promovat cazul cu foarte multă bunăvoinţă până acum, cred este un start mai mult decât încurajator. După estimările noastre suntem undeva la aproape un sfert din suma necesară pentru ca George şi mama sa să poată acoperi costurile necesare internării la clinica Mayo din SUA, ale unei eventuale operaţii şi apoi ale investigaţiilor ulterioare. Mulţi dintre voi au dorit să ştie care e suma finală de care avem nevoie, dar încă nu avem o sumă concretă şi voi încerca să vă explic de ce pentru a fi cât mai transparenţi posibil. Aplicaţia lui George la clinica respectivă este încă în curs de finalizare. Paşii cei mai mari au fost deja făcuţi: dosarul lui medical a fost trimis şi analizat de medicii de acolo care şi-au dat acordul de a-l primi. Până când însă nu-l vor putea consulta la faţa locului nu se pot face încă aprecieri cu privire la costuri şi la resursele necesare. În al doilea rând, cum precizam, aplicatia e în curs, deci nu e finalizată datorită unor probleme de ordin juridic care încetinesc procesul de obţinere a paşaportului de către copil (tatăl lui George este în Canada, părinţii lui fiind divorţaţi, iar acest aspect face ca lucrurile să se mişte mai încet în acest sens, dar ele sunt pe cale de a se rezolva).

Totuşi putem estima cu o oarecare precizie că aproximativ 100.000 de Euro ar fi suma de care va fi nevoie, asta în urma informaţiilor obţinute de la persoane şi fundaţii care au fost implicate în cazuri similare ale altor copii care au fost operaţi la aceeaşi clinică în trecut. Şi, pentru a răspunde şi celor care se întreabă de ce am ales tocmai această clinică dintr-o ţară atât de îndepărtată: este printre cele mai bune din lume în tratarea cazurilor de cancer, au mai operat cazuri similare cu cel al lui George (acest lucru, având în vedere raritatea bolii este extrem de important) şi pe deasupra, aşa cum am precizat anterior cunoaştem cazuri concrete chiar din judeţul Satu Mare de copii bolnavi de cancer salvaţi la această clinică. În final, singurul nostru scop este ca şansele lui George de a fi tratat şi operat cu succes să fie maximizate. Vrem să alegem calea cea mai bună, nu cea mai scurtă. (Mi-aş dori să spun “calea cea mai sigură” dar din păcate nu există certitudini în astfel de cazuri).

Acestea fiind spuse, vă mulţumesc nespus în numele lui George şi al familiei tuturor celor care aţi manifestat interes pentru cazul vărului meu. S-au pus în doar câteva zile bazele salvării unei vieţi şi trebuie să continuăm. Am început să luăm legătura şi cu asociaţii şi organizaţii care să ne poată ajuta pentru ca firmele şi chiar persoanele fizice să poată direcţiona procente din impozitul pe profit, încercăm să contactăm şi fundaţii care au vizibilitate şi activitate la nivel naţional pentru a mediatiza şi promova cazul cât mai mult. Deocamdată suntem un grup restrâns de prieteni şi membri ai familiei care ne ocupăm de toate mai mult sau mai puţin coordonat și facem atât cât ne pricepem. Toţi cei care au cunoştinţe, experienţă în astfel de campanii sau contacte cu organizaţii şi instituţii care ne-ar putea ajuta să mediatizăm cazul, să deschidem un fundraising oficial sau orice altă metodă prin care să strângem banii necesari cât mai repede sunt invitaţi să ni se alăture.

Deocamdată se pot face donaţii în continuare în aceleaşi conturi menţionate anterior deschise la Banca Transilvania (va fi deschis în curând şi un cont Revolut pe numele mamei lui George pe care îl vom distribui):

RON: RO90BTRLRONCRT0553510301 – Titular cont ROSZUȘ DAN GEORGE

EURO: RO79BTRLEURCRT0553506301 – Titular cont BOITOR CRINA IRINA”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.