Ultima actualizare: ieri, 19:37

Locale

Vietnamezi prinși în Satu Mare. Au vrut să fugă din țară pentru că aveau salarii prea mici

Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat 11 cetățeni din Vietnam, care intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, cu scopul de a ajunge în Austria. Grupul a fost călăuzit de alți doi vietnamezi, care au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetați pentru trafic de migranți.

În noaptea de 18 spre 19 ianuarie, polițiștii de frontieră sătmăreni au desfășurat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale. În jurul orei 02.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berveni, județul Satu Mare, au observat, la aproximativ 1.500 metri de linia de frontieră, două autoturisme din care au coborât mai multe persoane. În momentul în care polițiștii s-au apropiat de grup, șoferii celor două autoturisme au pornit în viteză, iar persoanele s-au dispersat. Polițiștii de frontieră au reținut inițial trei dintre membrii grupului, ceilalți au trecut râul Crasna, fiind ulterior reținuți în cooperare cu lucrătorii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Carei și lucrători de la Compartimentul Sprijin Operativ.

Imediat, unul dintre cele două autoturisme a fost oprit în trafic în localitatea Berveni, iar cel de-al doilea în municipiul Carei. Tot în Carei, polițiștii au mai oprit un alt cetățean străin care s-a desprins din grupul inițial la vederea polițiștilor de frontieră. Imediat după ce au fost reținute, opt dintre cele 11 persoane au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe a spitalului din Carei, întrucât prezentau semne de hipotermie. După acordarea de îngrijiri medicale, toate persoanele (grupul format din 11 cetățeni străini și șoferii cu cele două autoturisme) au fost conduse la sediul STPF Satu Mare pentru cercetări.

Din primele verificări s-a stabilit că sunt, toți, cetățeni vietnamezi, au vârste cuprinse între 22 și 48 de ani și cu toții au intrat legal în țara noastră, în baza unor vize de muncă. Aceștia au declarat că nu erau mulțumiți de salariul primit în țara noastră, motiv pentru care au încercat să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge în cele din urmă în Austria. În demersul lor au fost ajutați de alți doi cetățeni vietnamezi, în vârstă de 28, respectiv 41 de ani, care i-au transportat cu mașinile până în apropierea frontierei de stat, unde ulterior au fost opriți de polițiștii de frontieră sătmăreni.

Cei 11 cetățeni străini sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale care se impun.

În urma prezentării celor doi șoferi, în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare a fost admisă propunerea de arestare preventivă a acestora pentru 30 zile, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.


Sursa: Poliția de Frontieră

6 comentarii

  1. Breci Pici Răspunde

    Sper ca Nehamer urmareste zilnic PortalSm ,sa vada si el ca nu sunt motive de ingrijorare !To be or not to be Schengen ??!!

  2. Zsiga Răspunde

    Un lucru nu înțeleg: de ce nu-i lăsăm să plece unde vor?? Noi ca niște imbecili notorii îi oprim, facem mare gargară și cheltuim cu ei tot felul de fonduri. Dați-le dom’le drumul să meargă unde le convine ca mie unul chiar îmi face o deosebită bucurie să-i văd plecând decât venind.

    • H&R Răspunde

      Pt ca Uniune Europeana nu lasa. Si atat. Nu vezi ca vrea sa ne dea si migrantii pe gat? Inca noroc cu Orban… Orban Viktor. Nu papalapte asta “Ludovica” Orban.

  3. Laz Răspunde

    Si migrantii din lumea a treia fug din Romania. E bine…

  4. 🤔🤔🤔 Răspunde

    Sincer un lucru nu reușesc să pricep. Adică vin la noi apoi constată că nu le place (probabil una s-a promis și alta a fost salariul primit, ca de obieci la noi). Deci vor să meargă mai departe. Buuun. Adică la noi nu vor să muncească drept concluzie stau pe capul nostru pe degeaba și așteaptă să fie hrăniți și restul. Eu înțeleg că trebuie să protejăm granița că e UE și vrem în Schengen blablabla dar totuși toate au o limită. Ne dă bani Ursula să-i ținem? Nu cred. Și atunci? Și ce facem dacă vin după ei familiile? Vedeți că ăștia fiecare au pe puțin 10 lăsați pe acasă care stau în blockstarturi. Eu aș analiza totuși de ce au plecat de la firmele alea. Nu de alta dar au venit oficial și s-au făcut niște hârtii pentru asta. Inclusiv niște promisiuni ferme. Sau e prea mult deranjul, e muncă cu asta? 🤔😮😯

  5. Teknik Informatika Răspunde

    Există informații despre reacția autorităților din Austria sau Ungaria în legătură cu acest caz? visit us Telkom University

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.