Ultima actualizare: ieri, 20:07
Locale

FOTO. TIR cu tone de deșeuri, oprit la intrarea în țară. A fost trimis înapoi în Ungaria

Polițiștii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu lucrători din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului nu au permis intrarea în țară a unui mijloc de transport încărcat cu 11 tone de deșeuri provenite din Germania.

Luni, 5 februarie, în jurul orei 14.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de intrarea în România un cetățean român, în vârstă de 54 de ani. Bărbatul conducea un automarfar înmatriculat în România, cu care transporta deșeuri (mobilă și saltele second-hand) provenite din Germania. Marfa urma să ajungă la o societate comercială din județul Alba.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate – în total 11.000 kilograme – nu pot intra pe teritoriul României, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale (șoferul nu a putut prezenta certificatul de curățare, dezinfecție și dezinsecție pentru marfa transportată).

Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, acestea fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.


Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.