Ultima actualizare: ieri, 22:11
Locale

FOTO/VIDEO. Accident pe noul pod din Satu Mare. Mobilizare de amploare a pompierilor (exercițiu)

Astăzi, 22 februarie la orele 11.30, Dispeceratul ISU Satu Mare a fost anunţat despre producerea unui accident rutier pe podul aflat în construcţie din municipiul Satu Mare, în urma căruia autoturismul implicat a sărit de pe pod, căzând la baza podului, într-o zonă greu accesibilă. Din primele informații, în interiorul autoturismului se aflau 4 ocupanți dintre care 3 persoane s-au autoevacuat, iar una a rămas încarcerată și a căzut în gol cu automobilul.

La locul indicat s-au deplasat 16 cadre militare ale Detaşamentului de Pompieri Satu Mare, cu o autospecială de primă intervenție pentru lucrul cu apă de înaltă presiune și hidroperforare, o autospecială destinată intervențiilor pentru descarcerare, o autospecială de salvare la înălțime, o ambulanţă SMURD și echipajul de Terapie Intensivă Mobilă de la nivelul județului.

Pompierii au început simultan acţiunile de salvare a celor trei persoane, executând operaţiunile în ordinea în care să asigure cât mai multe şanse victimelor. În acelaşi timp, un alt echipaj s-a ocupat cu descarcerarea ocupantului maşinii căzută la baza podului, în urma impactului. După ce a fost descarcerată victima din autoturism, aceasta a fost ridicată la nivelul ambulanțelor situate pe pod, cu ajutorul autoscării.

Problemele de urmărit au fost:

  • însuşirea teoretică și practică a concepției de acțiune stabilită prin planul organizării şi desfăşurării exerciţiului, avându-se în vedere datele culese de pe teren şi antrenarea întregului personal al subunității în executarea atribuţiunilor ce le revin pe timpul unei eventuale intervenţii la obiectivul propus;
  • organizarea şi verificarea funcţionării sistemului de comunicaţii între garda de intervenţie şi dispeceratul inspectoratului;
  • verificarea capacităţii operaţionale a subunităţii şi a măsurilor de asigurare logistică a acţiunilor de intervenţie;
  • actualizarea şi perfecţionarea concepţiei de intervenţie în funcţie de modificările intervenite în obiectiv.

În acest execițiu au fost angrenați și 3 voluntari ISU Satu Mare care au ”jucat” rolul de victime și au respectat scenariul în dinamică, până la cel mai mic detaliu, astfel încât acesta să reflecte realitatea unei situații de urgență cu care pompierii se pot confrunta în orice moment.

Exercițiul a fost coordonat și evaluat de comanda unității, totodată prefectul județului Satu Mare, domnul Radu Roca, a fost prezent, în calitatea sa de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

 

10 comentarii

  1. Nichipercea Răspunde

    Dar, insa, pentru ce? Numai sa cheltuie niste resurse? Ca doar nu-i nimeni pe-acolo, asa furtunos se lucreaza. A, ma scuzati, probabil s-au retras ( definitiv ) ca sa faca loc exercitiului! 😂

    • Adi Răspunde

      Mnezaule da prost mai esti Nichipercea

    • Dr. Max Răspunde

      Se lucreaza sus la cofrat, ce tot bati din gura.

      • Nichipercea Răspunde

        Tu ce faci mai exact?! Eu vorbesc in cunostinta de cauza, supraveghez zona zilnic. Poate sunt 6 muncitori care lucreaza, altii care mai trec pe acolo sunt casti albe sau verzi, asta ti se pare lucru eficient?

        • Johnny Bravo Răspunde

          @Nichipercea, tu încă nu știi că abundă pe la noi specia umană care vede numai ce i se dă voie? Și ce mândri mai sunt de importanța lor!? Niște cozi de topor cu toții care ne consumă resursele degeaba. Dacă lui i se spune că se lucrează atunci se lucrează intens. Cine e el să se ducă până acolo și să vadă? Apoi vreu să văd și să aud explicații la finele anului că în viteza asta nici anul ăsta nu va fi gata. Încă se poate dar pentru asta ar trebui băgată viteză tare la muncă nu lălăială. Sau probabil de aia e liniște ca betonul să poate să facă priză și să facă și ceva nani?

  2. Daniel Răspunde

    Simbioză “prefect-director de cancelarie” îmi aduce aminte de comunism, că atunci, când era “tovarășul” era 90% și “tovarășa”. Vesta aia fosforescentă a prefectului… la ce și pentru ce?! Era noapte, s-a urcat pe schele, face parte din ținuta de lucru a celor don CJudSitUrg, era să cadă în apă sau să-l calce vreo mașină? Despre pompieri, bravo, foarte bine că se fac exerciții și pregătire serioasă!

  3. Sâcă Răspunde

    Foarte bine că fac exerciții, măcar își mai dezmorțesc oasele. Din partea mea aș adăuga ca și comentariu că dacă tu ca și participant la trafic cazi de pe un pod de la înălțimea de 20 de metri nu știu care om se mai autoevacuează din mașină și nu știu ce om mai rămâne încarcerat în vehicul. Că de la înălțimea aia toți ajung plăcintă și sunt culeși cu lopata că vorba aia E= mgh parcă. Dar bine că măcar exersăm scenariul. 😵😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.