Ultima actualizare: azi, 17:23

Locale

Spargere la un magazin din Satu Mare. Un bărbat a furat banii și pachete cu țigări

Spargere la un magazin din municipiul Satu Mare. Un bărbat a furat aproape 20.000 de lei și mai multe pachete cu țigări. Acesta a fost reținut de polițiști.

Ce spune poliția:

,,La data de 16 februarie, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Satu Mare au identificat o persoană bănuită de comiterea infracțiunii de furt calificat. În urma activităților investigative efectuate, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 40 de ani, din Satu Mare, ar fi pătruns într-un local din municipiu, prin scoaterea din funcțiune a unui panou electric și ar fi sustras 19.500 de lei și mai multe pachete de țigări, rezultând un prejudiciu de 22.100 de lei.

La aceeași dată, polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, ocazie cu care au găsit și ridicat bani și mai multe înscrisuri și obiecte de interes operativ. Bărbatul de 40 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar la data de 17 februarie, față de acesta a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Activitatea de punere în executare a mandatului de percheziție domiciliară a beneficiat de sprijinul Serviciului Criminalistic și al polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”.


Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.