Ultima actualizare: azi, 19:37

Locale

Adelin Ghiarfaș a făcut anunțul: candidează la Primăria Satu Mare

Adelin Ghiarfaș, actualul viceprimar al municipiului, a anunțat, astăzi, că urmează să candideze la Primăria municipiului Satu Mare. El a precizat că nu știe, deocamdată, dacă se va alătura unui partid politic sau dacă va candida indepent.

Redăm integral mesajul acestuia:

„Dragi Sătmăreni…
DA, Voi candida la funcția de Primar al Municipiului Satu Mare!!!
Acesta este răspunsul la întrebarea pe care multi dintre Dumneavoastră mi-au adresat-o în ultima vreme.
Va spun sincer că nu eram hotărât dar cu toții vedem haosul politic național dar mai ales ipocrizia unor actori politici locali, lipsa lor de profesionalism, aparența și atitudinea lor îndreptată doar spre circ și scandal!
De trei ani de zile sunt Viceprimarul Municipiului Satu Mare și sunt mândru că am contribuit la dezvoltarea Municipiului. Am dus bătălii grele dar cu voi alături le-am câștigat , am demonstrat că în administrație nu prea e loc de circ și scandal ci e nevoie de dedicație și profesionalism!!!
Sunt eu Adelin, nu am în spate trusturi de presă, grupuri și grupulețe pe facebook, infuenceri de trei parale care doar aruncă cu neadevăruri bineînțeles fiind aserviți unor interese politice! Eu vă am doar pe Voi!
Am fost făcut trădător. Da este adevărat, am trădat ipocrizia, minciuna, neprofesionalismul și egoismul liderilor actuali ai PNL Satu Mare, un partid care pe plan local devine tot mai nereprezentativ…păcat ca nu mai exista liberalism în PNL Satu Mare!
De doi ani, exclus fiind din PNL, m-am dedicat exclusiv administrație publice locale neavând nici o presiune politică, a fost cel mai bun lucru care mi s-a intamplat! Pe aceasta cale vreau sa le mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în mine!
Vreau sa le mulțumesc de asemenea liderilor politici cu care am avut discuții și care doresc să mă alătur lor, sunt onorat că s-au gândit la mine! În cel mai scurt timp voi lua o decizie cui mă voi alatura, formațiune politică, alianță sau chiar independent. Mă gândesc doar la cum pot construi pentru comunitate căci din păcate multi vor doar să demoleze prin egoismul lor!
Închei prin a vă aduce aminte un slogan drag mie din campania pentru primărie din 2016:
“Satu Mare sunt Eu, Satu Mare ești Tu, Satu Mare suntem Noi, Satu Mare e Acasă!!!”
Dumnezeu să Binecuvânteze Satu Mare”

15 comentarii

  1. Marius Buga Răspunde

    Succes!

    • Fasz Răspunde

      Adelin, sloganul tău din anii trecuți este greșit, nu poți spune Satu Mare sunt Eu, corect este Satu Mare sunteți voi, Satu Mare ești tu, Satu Mare sunt eu, Satu Mare este acasă! Oricum Satu Mare este un oraș în mișcare

  2. Pop Răspunde

    Ești un trădător de partid și de neam !!!! Și continui să fii slugă UDMR începi să fii un nimeni !!!! Succes la cădere liberă !!!!

    • c-block Răspunde

      Atâta prostie la un loc rar mi s-a dat să citesc. În primul rând dumnealui era cu țărăniștii. Apoi a fost cooptat de liberali ca să se folosească de el. Cum nu l-a putut pune să voteze la telecomandă cum au făcut cu ceilalți l-au exclus pe repede înainte și dovedit ilegal. Să ai președinte pe județ la partid avocat și să comiți așa greșeală spune tot despre calitate. Asta fără supărare, sunt fapte certe. Apoi să ne mai aducem aminte de cum s-au agitat unii pe lângă Cîțu cum că el va fi care va duce partidul spre noi culmi. Rezultatele se cunosc. Așa că mai multă decență. Degringolada de acolo a început. Nu mă crezi uită-te prin sondaje. Iar afirmația aia cu trădător de neam nu știu de unde ai scos-o. Știu la ce te referi dar faptul că faci echipă cu primarul și colaborezi nu înseamnă că ești trădător. În schimb în contrapartidă cel care nu îl vrea acolo doar spectacole hipo prin județ promovează și alte treburi care nu știu ce folos au. Acum vrem o primărie manageriată cât de cât bine sau circ pe pâine. La asta să te gândești Popică. Mai bine culcă-te până nu te duci în derizoriu complet.

    • radical2 Răspunde

      @Pop…Si atunci daca e sluga UDMR ,de ce ar candida impotriva lui Gabor? Te auzi ce prostii vorbesti? Te-ai vandut sau esti prost de la natura?

  3. Romeo Pop Răspunde

    Succes!

  4. Chris Răspunde

    Nu e o surpriză, se știa de mai de mult ca UDMR-ul îl va împinge sa candideze pentru a mai rupe din voturile așa-zis românești. Dacă iese ,,cine trebuie”, adică UDMR-ul, Ghiarfas va primi din nou un post în conducerea primăriei. Azvârlirea de către UDMR a iepurelui Ghiarfas în cursa electorală nu ar trebui să surprindă pe nimeni.

  5. Vasy Răspunde

    Succes dar as vrea sa stiu si eu ce batalii a dus si le-a castigat? Despre ce actori politici locali e vorba? Adica asta nu, pentru ca va face alianta cu acel partid… dar nu conteaza… doar suntem in Romania.

    Na… avelo bahtalo sefule! Sa te vad presedinte si sa faci feru’ scump ca haurul.

    • lilica Răspunde

      A castigat impotriva pnl excluderea. Ca pnl a pierdut pe mana la mimoza aia de elena murg pe viciu de procedura. Si mimoza este avocata pnl.

  6. Vizionaru Răspunde

    Adèle, Iepurașul roz bombon al UDMR!

  7. Samuel Tantas Răspunde

    Succes!

  8. Indre Ovidiu Răspunde

    Succes!

  9. Raspuns Răspunde

    I L U Z II !@

  10. c-block Răspunde

    Dacă un candidat nu are în spate ceva organizație ori partid care să-i producă niște consilieri locali în consiliu cu care primarul ales poate promova și trece de vot anumite lucruri atunci o candidatură independentă în 2024 în țara asta este ceva aiurea. Inevitabil se ajunge la blocaje, vezi și cazul lui Nicușor Dan în București. Nu reușește să treacă nici în acest moment prin vot bugetul capitalei pentru că cele trei grupuri mari de consilieri – PSD, PNL și USR – trag fiecare de partea lor, după interesele lor și îi faultează pe ceilalți doi când e vorba de vot. Nebunie curată, blocaj total. De Clotilde Armand de la sectorul 1 nici nu mai vorbesc. Aia se blochează singură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.