Ultima actualizare: azi, 10:58

Locale

Ajutor de stat pentru apicultori. Magyar Loránd: ,,Mă bucur că demersul nostru a avut succes”

La solicitarea parlamentarilor UDMR, Guvernul a adoptat instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea parțială a pierderilor suferite în anul 2023 în sectorul apicol. Valoarea totală a schemei de ajutor este de 59.866.000 lei, echivalentul sumei de 12.034.334 euro, iar cuantumul propus pentru ajutorul de stat este în sumă de 25 lei, respectiv 5 euro/familia de albine. Suma totală care poate fi acordată pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole nu depăşeşte echivalentul în lei a 280.000 euro.

Pentru a putea beneficia de sprijin financiar, crescătorii de albine trebuie să respecte următoarele condiţii de eligibilitate:

-să deţină la data de 31 decembrie 2023 familii de albine înscrise în baza naţională de date apicolă gestionată de Agenţia Naţională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu”, prin Oficiile pentru Zootehnie Judeţene, potrivit prevederilor Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 251/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în exploataţii apicole/stupine autorizate sanitar-veterinar de către ANSVSA;

-să deţină familii de albine în exploataţii apicole/stupine înregistrate/autorizate sanitar-veterinar la data depunerii cererii;

-să nu se afle în lichidare sau faliment, la data de 24 februarie 2022, conform evidenţelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului sau în cazul persoanei fizice să nu existe o decizie definitivă a instanţelor judecătoreşti de constatare a falimentului până la data de 24 februarie 2022.

Beneficiarii pot fi:

-apicultori, persoane fizice care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, cu modificările şi completările ulterioare, valabil la data depunerii cererii;

-apicultori, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor OUG nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.182/2016, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi societăţi agricole constituite în baza Legii nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, cu modificările şi completările ulterioare;

-apicultori, persoane juridice. Cererea de înscriere în program trebuie depusă în termen de 30 zile lucrătoare începând cu ziua următoare intrării în vigoare a prezenţei ordonanţe de urgenţă, iar termenul de plată este 30 iunie 2024.

,,Mă bucur că demersul nostru a avut succes și apicultorii din România vor primi compensații pentru pierderile suferite ca urmare a importurilor de miere de albine din Ucraina”, a declarat deputatul Magyar Lorand, vicepreședintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților.

Un comentariu

  1. comentator Răspunde

    25 lei pe familie? Serios?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.