Ultima actualizare: ieri, 16:48

Locale

Alarmant: 22% dintre adolescenții de pe glob cu gânduri de sinucidere. Cum stăm la Satu Mare?

Un sondaj recent la nivel mondial trage un semnal de alarmă privind sănătatea mintală a adolescenților: aproape un sfert dintre elevii de liceu au spus că s-au gândit serios la sinucidere în ultimul an. 18% au spus că au făcut un plan de sinucidere, iar 10% au încercat să se sinucidă de cel puțin o dată. Aceste procente reflectă o criză profundă în rândul tinerilor la nivel global, subliniind nevoia acută de intervenție și suport psihiatric și psihologic.

Potrivit datelor oficiale INS, Satu Mare se situează pe un loc fruntaș în clasamentul sinuciderilor din România, un fenomen cu rădăcini adânci în depresie care afectează atât adulții, cât și adolescenții. 

“Cifrele vorbesc de la sine. Satu Mare înregistrează una dintre cele mai ridicate rate de sinucidere din România, depresia fiind principalul factor declanșator”, avertizează dr. Adriana Fabian, medic specialist în psihiatrie pediatrică la Clinica Medicală Mentalife din Satu Mare. Doamna doctor atrage atenția asupra multiplelor cauze ale acestui fenomen alarmant în rândul adolescenților, de la factorii genetici și biochimici, la presiunile sociale excesive, comparațiile perpetue în social media, așteptările nerealiste, bullying-ul sau chiar experiențe traumatizante din copilărie.

Conform doamnei dr. Fabian, se observă din ce în ce mai multe cazuri de adolescenți cu depresie severă în Satu Mare. Stările precum tristețea profundă, pierderea interesului pentru activitățile obișnuite, schimbări în apetit și somn pot fi specifice pentru această afecțiune. 

Aceste simptome ale depresiei, atât de prevalente în rândul tinerilor, pot duce la scăderea performanței școlare, izolare socială și, în cele mai tragice cazuri, la comportamente autodistructive și sinucidere. 

“O problemă gravă este apariția gândurilor de auto-vătămare și suicid la adolescenții depresivi, situații ce necesită intervenție psihiatrică promptă”.

Specialista subliniază că depresia nu este o stare trecătoare și nu poate fi tratată prin simplă voință. “Este esențial să recunoaștem semnele de alarmă precum comportamentul distructiv, deteriorarea bruscă a stării de bine sau eșecul altor terapii și să solicităm evaluare de specialitate.”