Ultima actualizare: ieri, 22:22

Locale

FOTOGALERIE. Artă și tradiție la Negrești-Oaș. Art Bunavestire – o expoziție de excepție

Artă și tradiție la Negrești-Oaș. Art Bunavestire, Sărbătoarea artelor plastice, a ajuns la o nouă ediție. Vernisajul expoziției a avut loc luni după-masa, 25 martie, la Muzeul Țării Oașului și a adus în fața iubitorilor de artă câteva opere de excepție.

Negreștiul a marcat cea de-a 38-a ediție a expoziției Art Bunavestire, care aduce în fiecare an culoare, lumină și inspirație în viețile iubitorilor de artă. A fost o zi de sărbătoare, o zi în care arta și cultura s-au împletit într-un mod unic, reflectând bogăția și diversitatea comunității.

,,Pentru noi, Art Bunavestire nu este doar o expoziție; este o afirmare a identității noastre culturale, un moment în care să ne reamintim că, indiferent de provocările pe care le întâmpinăm, arta și cultura sunt farurile care ne ghidează. Ele ne oferă speranță, ne inspiră și ne aduc împreună, consolidând legăturile care fac din comunitatea noastră un loc atât de special. Astăzi, mai mult decât oricând, este important să subliniem că sprijinim și valorizăm evenimentele culturale, cu atât mai mult cele care au rezistat testului timpului, așa cum este Art Bunavestire.

Aceste evenimente nu doar că îmbogățesc viața culturală a orașului nostru, dar ne și unesc, aducându-ne împreună pentru a sărbători creativitatea și frumusețea. Împreună, am făcut din Art Bunavestire nu doar o tradiție, ci un punct de referință pentru ceea ce înseamnă arta contemporană la nivel național, coagulând comunitatea, tradiția și frumusețea în viețile noastre”, a spus primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca.

Edilul a ținut să-i felicite pe toți artiștii expozanți ,,pentru frumusețea operelor expuse, pentru expresivitatea artistică a acestora, pentru perseverență și pentru moștenirea culturală pe care o lăsă an de an Negreştiului și Țării Oaşului”: 𝘐𝘭𝘪𝘦 𝘉𝘰𝘴𝘵𝘢𝘯, 𝘎𝘩𝘦𝘰𝘳𝘨𝘩𝘦 𝘋𝘪𝘤𝘢𝘯, 𝘎𝘢𝘣𝘳𝘪𝘦𝘭𝘢 𝘋𝘳𝘪𝘯𝘤𝘦𝘢𝘯𝘶, 𝘚𝘢𝘣𝘪𝘯 𝘋𝘳𝘪𝘯𝘤𝘦𝘢𝘯𝘶, 𝘚𝘢𝘣𝘪𝘯𝘢 𝘋𝘳𝘪𝘯𝘤𝘦𝘢𝘯𝘶, 𝘔𝘢𝘹𝘪𝘮 𝘋𝘶𝘮𝘪𝘵𝘳𝘢𝘴̦, 𝘗𝘦𝘵𝘳𝘶 𝘓𝘶𝘤𝘢𝘤𝘪, 𝘈𝘭𝘦𝘹𝘢𝘯𝘥𝘳𝘶 𝘚𝘪𝘮𝘪𝘯𝘪𝘤, 𝘈𝘭𝘦𝘹𝘢𝘯𝘥𝘳𝘪𝘯𝘢 𝘚𝘪𝘮𝘪𝘯𝘪𝘤.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.