Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTOGALERIE. Șofer din Satu Mare implicat într-un grav accident în Bistrița

Un șofer, în vârstă de aproximativ 45 de ani, din județul Satu Mare a fost implicat într-un grav accident rutier în satul Livezile din județul Bistrița. În urma accidentului, bărbatul din Satu Mare a rămas încarcerat la volanul autoutilitarei.

Sătmăreanul a fost găsit de către pompieri blocat în autoturism, iar după extragere, acesta a fostr transportat de urgență la spital.

„La locul accidentului pompierii au găsit două victime, conștiente, cooperante. Una dintre victime, un bărbat în vârstă de aproximativ 45 de ani, a fost blocat în autoturism. În cel mai scurt timp a fost extras și predat echipajului medical de la fața locului”, potrivit ISU BN.

Vinovat pentru accident a fost un șofer, în vârstă de 47 de ani, din Beclean, care a intrat în coliziune cu mașina condusă de bărbatul din Satu Mare.

„La locul evenimentului polițiștii au constatat faptul că o autoutilitară ce se deplasa pe direcția Suceava către Bistrița, condusă de un bărbat de 47 de ani din Beclean, a intrat în coliziune cu un autotren condus de un bărbat de 47 de ani din Satu Mare, care se deplasa din sens opus. În urma impactului, șoferul din Beclean a fost rănit, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate la spital.

Cei doi șoferi au fost testați cu privire la consumul de alcool, rezultatele fiind negative.

În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier, în cadrul unui dosar penal instrumentat de către polițiștii Serviciului Rutier”, informează IPJ BN.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.