Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Posibile noi zboruri din Satu Mare spre orașe europene. Director: ,,Sper cât de repede să avem o veste bună”

România intră în spațiul Schengen, aerian și maritim, iar directorul Aeroportului Internațional Satu Mare a declarat, sâmbătă dimineața, 30 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că există discuții în legătură cu noi zboruri către spre orașe europene.

Aeroportul Internațional Satu Mare intră, în această noapte, în spațiul Schengen, iar întrebarea este când vor exista zboruri către destinații europene de la Satu Mare. Directorul Aeroportului Satu Mare, Mihai Pătrașcu, a lăsat să se înțeleagă că lucrurile s-au pus în mișcare.

,,Săptămânal stăm de vorbă cu companiile și eu sper cât de repede să avem o veste bună în sensul acesta, sau nu numai una”, a declarat directorul Aeroportului Internațional Satu Mare.

România intră oficial în spațiul Schengen, aerian și maritim, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Astfel, persoanele care vor călători din România către un stat Schengen sau dintr-un stat Schengen către România nu vor mai trece prin controlul de la punctele de control la frontieră. Oamenii vor trece doar prin controlul de securitate și ar trebui să aibă asupra lor doar documentul de identitate și documentul de îmbarcare.


CITEȘTE ȘI:

20 comentarii

  1. Mădălina Răspunde

    Bruxelles

    • Pizd@ mă-ti Răspunde

      La mă-ta în găoază!

      • Mircea Govor ( groparul jud. SM) Răspunde

        Au mai fost și Roma și Paris și Memmingen. Sperăm după terminarea șantierului sa intre mai multe zboruri.

  2. alegător resemnat Răspunde

    De la aeroportul Satu Mare nu mai am nici o așteptare. M-am resemnat complet. Au avut timp destul să demonstreze de ce sunt capabili. Și culmea e că ar fi o grămadă de oportunități. 😢

  3. Moroșan cu două fețe! Răspunde

    Băi moroșane, nu trebuia să fugărești HiSky cu cursa de Paris la aeroportul maramureș!!
    Eu refuz să mai zbor de pe acel aeroport! Mai bine merg la debrecen sau Oradea decât la moroșeni!

  4. Sandu Răspunde

    Pănã nu dispare UDMR ul de la cărma Judetului să nu aveti nici o sperantă!Dacă Satu Mare ar avea cateva zboruri bine găndite spre occident Debrecen Airport ar falimentat.
    Dragilor aşa cum cred şi scriu.Interesele Ungurilor sunt în SM mai presus decăt orice.Din păcate noi ne vindem şi mama.

    • comentator Răspunde

      Măă Sandule, mă faci să râd. Satu Mare ca și aeroport și ca și dotări e la ani-lumină de oricare aeroport de prin zonă. Aici ar trebui lucrat și nu tot să ne victimizăm. Într-o economie de piață fiecare își caută locul și afacerea să meargă cât mai bine. La noi ce se face???? Și operatorii de curse în mod foarte interesant dispar după scurt timp de la noi. Oare de ce? Uite să-ți dau și un exemplu. Înainte de pandemie se anunța cu mare tamtam că vom avea curse charter operate de Jasmine Airways către ceva stațiune din Tunisia (aeroportul Monastir). Apoi a venit pandemia. Dar după pandemie de ce nu s-a reluat ideea???? Că vezi că aeroporturile celelate cu care vrei să concurezi au avut, au și vor avea curse către această destinație. Ce vrei, să vină operatorul să te roage în genunchi? No cam asta este managementul din Satu Mare.

    • Sand@le Răspunde

      Normal ungurii sunt de vina :-))))

      • 🤔🤔🤔 Răspunde

        Bineînțeles, cine altcineva? Unii ar avea probleme serioase dacă nu ar avea această scuză-joker pentru propria impotență și incompetență. 😮

    • Vasy Răspunde

      Ma Sandule mai bine ai mananca niste mamaliga si du-te la culcare.
      Nu mai vorbi cand ti-e somn sau cand ti-e foame pentru ca vb prostii.

  5. Ion Răspunde

    Destinaţii cu profit pentru Aeroportul SM
    Memmingen Germania
    Stuttgart-Germania
    Roma-Italia
    Madrid Spania
    Wiena Austria

  6. 🤔🤔🤔 Răspunde

    …. to the Moon and back???😮😅😉 Am fi cam singurii. Poate doar Elon Musk ne concurează.

  7. jean Răspunde

    De ce nu SM -CLUJ?

    • 🤔🤔🤔 Răspunde

      15 minute drumul. A fost o perioadă pe vremea comunismului. Nu are sens. Să se facă autostrada și un drum expres (sper că încă nu este prevăzut) legătură la autostradă și într-o oră jumate ești la Cluj. Aici până te îmbarci, îți bagă bagajele, decolează și apoi aterizează și aștepți după aceleași bagaje și ieși din aeroport care e la mama naibii apoi mai faci un drum până-n Cluj unde ai treabă tot acolo ești ca și timp.

  8. satmarean Răspunde

    Jigodiile de la consiliul judetean sa spuna de ce se platesc 40 mil. euro din bugetul judetului, dupa ce au pierdut fondurile europene in data de 31.12.2023. Vorbesc strict de aeroport.

    • Mircea Govor ( groparul jud. SM) Răspunde

      Ma tu ești retard
      Cine ce a pierdut? Lasă ce zice Cosma ăla nu ii cu toate țiglele pe casa de parca ii USRist.

    • Vasy Răspunde

      @satmarean – de unde le scoti si pe astea? Primesti ceva ca zici prostii?

      • Măi Vasy=Bulă Răspunde

        Măi Bulă! Fondurile primite le-am pierdut și trebuie să dăm de la noi ca să fianlizăm. Termenul de 31.12.2023 era termenul amânat-amânat-răsamânt și s-a spus clar – Pataki a zis – că nu se mai poate amâna și dacă nu e gata plătim noi! Și pe asta Pataki a zis! Iar acum e liniște! Sau la tine realitatea este alta? Propun să dai tu de la tine că văd că nu te deranjează. Bine așa???? Ar trebui să te înscrii la ceva spectacole din astea de divertisment, ceva stand up.

  9. Gabrie sumu Răspunde

    Dortmund

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.