O placă comemorativă a fost dezvelită, astăzi, pe Podul Decebal din municipiul Satu Mare, marcând un moment important din istoria locală: intrarea armatei române eliberatoare în oraș în data de 19 Aprilie 1919. Evenimentul a fost organizat de Asociația Satelor Unite ale Sătmarului, care a dorit să onoreze memoria eroilor români care au luptat pentru reîntregirea țării.
Ceremonia a debutat cu o paradă pe Podul Decebal, la care au participat membrii asociației, purtând costume tradiționale și drapelul național. Un grup de călăreți a completat tabloul festiv, oferind un plus de grandoare momentului. Ajungând la mijlocul podului, unde a fost amplasată placa comemorativă, participanții s-au adunat pentru a dezveli placa.
Placa comemorativă dezvelită astăzi poartă mesajul primului primar român al municipiului Satu Mare, Augustin Ferențiu.
„Era sâmbăta patimilor și noi eram în așteptarea Învierii, dar nu numai a răscumpărătorului Domnului nostru Isus Hristos, ci și a neamului românesc.”
Eu, ca român adevărat, pot afirma că așa ceva nu există, primul război mondial se încheiase demult, la 11 noiembrie 2018. Adevărul este că România a intrat în război ceva mai târziu, deci în Satu Mare, răcanii trimiși la vatra au ajuns ceva mai târziu. În filmuleț numai amețite și fatala.
În linii mari ai dreptate legat de armistițiu, dar dacă studiezi puțin mai adânc, vei constata ca “armele” s-au predat mult mai târziu, armata romana a ajuns pana la Budapesta pentru ca “baietii” nu voiau sa accepte termenii armistițiului doar după semnarea Tratatului de la Trianon! E frumoasa istoria, dar trebuie cunoscuta totuși puțin mai bine!
Nu a fost așa, chiar deloc dar nu contează. Tu le știi mai bine pe toate. Că mă gândesc aliații de aceea au notificat partea română să se oprească din înaintare pentru că așa le-a venit cheful. Că guvernul cominternist trebuia să zboare aia e altceva și atunci au intrat forțele peste ei dar asta fost mai târziu. Că acel guvern sovietic a existat între 21.03 – 01.08.1919. Iar tratatul de la Trianon a fost peste un an și nu are nici o legătură cu ce afirmi tu. Amesteci faptele cum îți convine ție și iese un leciou. Nu mai aruncați în spațiul public aiureli de astea că încurcați rău treburile.
aia da palca, o ia vantul!
Statuia ,,LIMBA ROMANA ” trebuie amplasata in parcul central .
Nu inteleg de ce tot timpul trebuie dovedit ca traim in Romania. Sau ceva pute in Ardeal .
Frustrarea, dragule. E doar frustrarea ascunsă. Și așa se adună mulți la un loc și se simt mai bine. Mai ales că sunt o grămadă de speciali pe acolo care numai ei știu cu ce și-au meritat statutul plus o altă grămadă veniți ca și roza vânturilor de peste tot dar fără rădăcină pe aici. Cum se cheamă aia că te naști în Vaslui, faci școala în Caraș-Severin și te muți după tac-tu în Satu Mare? Asta pe parcursul a nici 15 ani. Bineînțeles facultatea făcută la Iași. Și tot ei vorbesc de alții că ar fi fără țară când nici ei nu știu cine sunt de loc. În astfel de momente ca și acum decibelii suplinesc argumentele.
Adevărați patrioți. Felicitări!
Porția zilnică de patriotism, evlavie si comedie. Asta până la alegeri, că pe urmă se întunecă, apar norii, supărările, lacrimile si pumnii în pereți.
Când vede mustața lui Roca, o să fugă Gabor ca din pușcă! Vorba aia, mustăcioara lui până corbului. Păi Gabor are doar un fel de cioc mic, o linie păroasă, subțire și îngustă sub cavitatea bucală. I-a rămas de pe vremea când probabil dădea cu ciocul, dacă zicea bine Cristescu.
Copchilul primaș Gabor e născut în 1980. Tu auzi ce spui? Sau insiști să faci parte pe față și tu din clubul select al 🦜??? Dar cine suntem noi să te împiedicăm în demersul tău? Mamă câtă prostie sălășluiește sub țeasta ta!