Ultima actualizare: azi, 12:10

Locale

Sătmărean reținut pentru 24 de ore de polițiști în Baia Mare. A urcat beat la volan

Polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au reținut luni, 1 aprilie, pentru 24 de ore un sătmărean în vârstă de 49 de ani, cercetat pentru că a condus un autoturism sub influența băuturilor alcoolice.

În fapt, vineri, 29 martie, în jurul orei 12.00, bărbatul a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, produs pe bulevardul Regele Mihai I din municipiul Baia Mare. Verificările polițiștilor au relevat că autoturismul condus de bărbat a intrat în coliziune față-spate cu un alt autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 57 de ani din Berbești.

Fiind testați cu aparatul etilotest, bărbatului de 49 de ani i-a rezultat o valoare de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Bărbatul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Maramureș și va fi prezentat instanței de judecată cu propuneri legale.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.