Ultima actualizare: ieri, 21:48

Locale

FOTOGALERIE. Cine se face vinovat pentru accidentul cu patru mașini din Orașu Nou

La data de 3 aprilie, în jurul orei 09.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, între localitățile Negrești-Oaș și Orașu Nou.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un conducător auto de 39 de ani, din Certeze, ar fi intrat în coliziune cu autoturismul aflat în fața sa, care la rândul său ar fi fost proiectat în alte două autovehicule aflate pe același sens de mers.

Din producerea evenimentului, a rezultat rănirea conducătorului celui de-al doilea autoturism, un bărbat de 48 de ani, precum și a altor doi bărbați, de 29 și 36 de ani, pasageri ai aceluiași autoturism.

Toți cei patru conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

La fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere, un echipaj de prim ajutor, echipajul medical TIM și o autosanitară B de la SAJ.

Citește și:

11 comentarii

  1. 🤔🤔🤔 Răspunde

    Momentul când se află că la unii judecata și atenția sunt niște calități opționale, de fapt cam lipsește. Că am mașină mai tare ce mă interesează că ăla din fața mea încetinește!

    • Distro Nic Răspunde

      Problema este atunci cand ai masina “dășteaptă” si te-ncrezi in ea si in sistemele ei anti-coliziune #dstronic-fail#

      • 🤔🤔🤔 Răspunde

        Mai corect spus când mașina în sine este mai inteligentă decât șoferul. Asta este. Bine că măcar nu s-a întâmplat nimic foarte grav, fierul sau ce o mai fi se poate îndrepta, repara.

  2. Eu Răspunde

    Cum cine se face vinovat de accident ? Pai este clar ,vantul!

    • De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

      Da’ de unde! Mămica și tăticu care l-au proiectat așa și cel care i-a dat permisul! Curat cercopitec.

  3. H&R Răspunde

    In sfarsit. Avem si noi trenulet in zona Luna Ses, nu numai paradis de schi.

  4. popa Răspunde

    Nu este destul că eşti prost, mai ai şi Maserati !!!!!

  5. jean Răspunde

    So fi aprins horinca in ei

  6. H&R Răspunde

    GTA Oaș Edition.

    • aiai Răspunde

      Nimic nou, doar un dac liber stupid & restless care nu știe să conducă decât pe autobandă. Acolo nu tu semnalizare schimbare direcție de mers, nu tu nimica. Dă-i frate înainte cât ține și pârtieeee că vin!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.