Ultima actualizare: ieri, 21:05
Locale

FOTO/VIDEO. Accident violent în județ. O mașină s-a rostogolit pe șosea după un impact cu un camion

ACTUALIZARE 2. O familie de ucraineni a ajuns la spital, joi după-masa, 2 mai, după ce un șofer de camion le-a tăiat calea în trafic, în localitatea Supur din județul Satu Mare.

Ce spune poliția:

,,La data de 2 mai, în jurul orei 14.20, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 19A, în localitatea Supuru de Sus. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un conducător auto de 39 de ani, din Mihăieni, aflat la volanul unui ansamblu de vehicule, ar fi efectuat un viraj spre stânga, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un cetățean ucrainean de 33 de ani.

Din producerea evenimentului a rezultat rănirea bărbatului de 33 de ani, precum și a unei femei de 33 de ani și a doi minori de 5 și 7 ani, toți cetățeni ucraineni și pasageri în autoturism. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”.

ACTUALIZARE. În urma accidentului au fost identificate un număr de cinci victime, dintre care doi copii. Pasagerii autoturismului au fost transportați la spital, în timp ce șoferul camionului a refuzat transportul la o unitate medicală.

Ce spun pompierii:

,,Inspectoratul pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs în jurul orei 14.30, în localitatea Supuru de Sus. În incident a fost implicat un autoturism și un autocamion. La fața locului au fost identificate cinci victime, dintre care doi minori.

Acestea au fost evaluate medical la fața locului urmând ca pasagerii autoturismului, doi adulți și doi copii sa fie transportați la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare de către EPA Tășnad și SMURD TIM, șoferul autocamionului refuzând transportul.

La acest incident au fost alocate două echipaje de pompieri cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD din cadrul Punctului de Lucru Tășnad alături de echipajul de Terapie Intensivă Mobilă și SMURD Sărmășag. Pentru acordarea îngrijirilor medicale în sprijin a fost solicitată o ambulanță SAJ și  elicopterul SMURD”.

Știrea inițială:

Accident violent. O mașină s-a rostogolit pe șosea după un impact cu un camion. Totul s-a petrecut joi după-masa, în județul Satu Mare.

Accidentul s-a produs pe raza localității Supuru de Sus, atunci când un camion a intrat în plin într-o mașină marca Mitsubishi, iar autoturismul s-a rostogolit de mai multe ori pe șosea. Potrivit informațiilor PortalSM, în autoturism se afla o familie de ucraineni originară din Odessa, iar în urma impactului doi copii au fost răniți la cap.

Victimele accidentului au fost ajutate de mai multe persoane care se aflau în zonă, iar mai apoi la fața locului au intervenit și echipaje de prim-ajutor. De asemenea, în ajutor a fost chemat și elicopterul SMURD.


CITEȘTE ȘI:

Un comentariu

  1. părerea mea Răspunde

    Ca să poată să schimbe direcția de mers un așa ansamblu de vehicule trebuie să aibă spațiu și să ia curba muuult mai larg chiar și ca și un camion simplu, darămite ca și o mașină. În Ucraina de când cu războiul și toată lumea circulă cu tancurile pe arătură s-a uitat asta???? Bine că pasagerii nu au pățit ceva foarte serios, că puteau rămâne sub roți de tot. Asta mai puțin mașina că aia din ce se pare s-a cam amortizat de tot. Părerea mea. Fiți măi mai atenți la astfel de ansamble de vehicule. Șoferul nici nu prea are cum să vă vadă. Mai bine lăsați-i să se ducă în treaba lor. Eu dacă nimeresc pe drum ceva coloană de camioane și văd că nu am cum să-i depășesc fruos trag dreapta și bag o pauză de 5 minute de odihnă, un caveu scurt sau ceva. Apoi atâta ajunge să-i nu-i mai găsesc în calea mea. Experiență și metodă proprie. Nu ai cum să-i concurezi și eu personal urăsc să mă tot uit și să încerc să văd ce vine din față pentru că din cauza lor nu am vizibilitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.