Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Ce ,,șmecherii” tot încearcă unii șoferi la frontieră. În final ajung să aibă dosare penale

Polițiștii de frontieră sătmăreni cercetează un cetățean moldovean care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals, având însemnele autorităților din R. Moldova.

Ieri, 19 august, în jurul orei 23.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare din România, un cetățean moldovean, în vârstă de 26 de ani, la volanului unui autoturism înmatriculat în Lituania.

Cu ocazia formalităților pentru intrarea în țară, șoferul a prezentat polițiștilor și un permis de conducere care avea însemnele autorităților din Republica Moldova. Existând suspiciuni cu privirea la autenticitatea permisului de conducere, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea unor verificări specifice, în urma cărora au constatat că acesta nu întrunește condițiile de formă și de fond ale unui document autentic, fiind fals.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și conducerea unui vehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere.


Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.