Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Dosar penal pentru o femeie în vama Urziceni. Le-a prezentat polițiștilor un permis ,,de Anglia”

Polițiștii de frontieră sătmăreni au întocmit dosar penal unui cetățean român, deoarece a prezentat la control un permis de conducere având însemnele autorităților din Marea Britanie, fiind fals.

Sâmbătă, 17 august, în jurul orei 7.30 în Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, județul Satu Mare s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din România un cetățean român, cu domiciliul pe raza județului Gorj. Femeia, în vârstă de 38 de ani, conducea un autoturism înmatriculat în Belgia. Odată cu pașaportul, persoana de la volan a înmânat și un permis de conducere care avea însemnele autorităților din Marea Britanie.

Existând suspiciuni cu privirea la autenticitatea permisului de conducere, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea unor verificări specifice, în urma cărora au constatat că acesta nu întrunește condițiile de formă și de fond ale unui document autentic, fiind fals.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și conducerea unui vehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere.


Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.