Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Șoferul unui Porsche, drogat la volan, prin Micro 14. A ajuns în fața judecătorilor

Șoferul unui Porsche, din Satu Mare, a fost trimis în judecată, în această săptămână, după ce a fost prins conducând sub influența substanțelor psihoactive. Inculpatul, cu antecedente penale, a ajuns în fața judecătorilor, fiind acuzat de comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența drogurilor.

Potrivit informaţiilor PortalSM, incidentul a avut loc pe 27 martie 2024, când inculpatul a fost oprit de poliție pe aleea Mureșului din Satu Mare în timp ce conducea un Porsche. Testele efectuate au confirmat prezența tetrahidrocanabinolului (THC) în sângele și urina șoferului, acesta recunoscând ulterior că a consumat cannabis în zilele anterioare.

Probele biologice au arătat concentrații ridicate de THC în sânge, iar rezultatele au fost susținute de rapoartele medico-legale care au concluzionat că șoferul se afla sub influența drogurilor în momentul în care a fost oprit de poliție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței în iulie 2024, iar judecătorii au constatat legalitatea probelor și a actelor de urmărire penală. Șoferul nu a contestat acuzațiile și și-a exprimat regretul față de faptele comise. Următoarea etapă în proces va fi judecarea pe fond a cazului.

Un comentariu

  1. vadimT Răspunde

    dupa cate zile iese din organism? intreb pt un prieten

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.