Ultima actualizare: ieri, 20:12
alegeri
Locale

Alegeri prezidențiale 2024 | Prezența la vot în România

ACTUALIZARE ora 20.00 – Peste nouă milioane de români au trecut pe la urne până la ora 20.00. Concret, până la această oră, în România au votat 9.219.366 de alegători, prezența la vot până la această oră fiind de 51,19%.

ACTUALIZARE ora 18.00 – Până la ora 18.00, în România au votat 8.257.871 de alegători, prezența la urne până la această oră fiind de 45,85%.

ACTUALIZARE ora 16.00 – Peste șase milioane și jumătate de români au trecut pe la urne până la ora 16.00. Concret, până la această oră, în România au votat 6.619.919 de alegători, prezența la vot până la această oră fiind de 36,76%.

ACTUALIZARE ora 14.00 – Până la ora 14.00, în România au votat 4.882.978 de alegători, prezența la urne până la această oră fiind de 27,11%.

ACTUALIZARE ora 12.00 – Aproape trei milioane de români au trecut pe la urne. Concret, până la ora 12.00, în România au votat 2.966.537 de alegători, prezența la vot până la această oră fiind de 16,47%.

Până la ora 10.00, în România au votat 1.297.896 de alegători, prezența la urne până la această oră fiind de 7,20%.

La alegerile prezidențiale din 24 noiembrie 2024, primul tur, sunt așteptați la vot 18.008.480 de alegători înscriși pe listele permanente.

Urnele de vot s-au deschis începând cu ora 7:00 și vor fi închise la ora 21:00, cu posibilitate de prelungire până la ora 23:59, daca mai sunt oameni care așteaptă în secțiile de votare.

După această oră, procesul de vot este închis și turul 1 este declarat oprit.

Un număr de 18.968 de secţii de votare au fost amenajate în țară, pentru alegerile prezidențiale, a mai anunțat AEP. În diaspora au fost deschise 950 de secții de votare, cu 35 mai multe față de alegerile europarlamentare din vară. Cele mai multe secții de votare sunt în Italia (și Malta) – 158 de secții, Spania – 147 de secții, Regatul Unit – 107 secții, Franța (și Principatul Monaco) – 68 de secții, Republica Moldova – 59 de secții, SUA – 48 de secții, Belgia – 29 de secții, Regatul Ţărilor de Jos – 21 de secții.

Alegătorii pot vota în localitatea de domiciliu sau reședință, pe liste permanente, la secția unde au fost arondați (repartizați/împărțiti pe zone pentru o mai bună administrare). În cazul în care nu sunt în localitatea de domiciliu, ei pot vota în orice altă secție de votare, pe liste suplimentare.

Alegătorii sunt nevoiți să prezinte un act de identitate valabil în ziua votării, emis de statul român, respectiv unul dintre următoarele documente: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din şcolile militare).

Potrivit Biroului Electoral Central (BEC), sunt considerate buletine de vot valabile dacă îndeplinesc următoarele condiții, respectiv:

  • ştampila cu menţiunea „VOTAT” este aplicată în interiorul unui singur patrulater;
  • ştampila cu menţiunea „VOTAT” depăşeşte limitele patrulaterului, dar opţiunea alegătorului este evidentă (inclusiv situaţia în care ştampila atinge doar un patrulater);
  • ştampila cu menţiunea „VOTAT” este aplicată în interiorul unui patrulater, dar pe buletinul de vot sunt înscrise diverse menţiuni ale alegătorului (votul este considerat valabil indiferent de menţiunile înscrise pe buletinul de vot);
  • ştampila cu menţiunea „VOTAT” este aplicată în interiorul unui patrulater, dar pe buletinul de vot alegătorul a aplicat una sau mai multe ştampile fără să atingă vreun alt patrulater.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.