Ultima actualizare: azi, 13:29
Locale

Un tânăr și-a montat număr fals de înmatriculare la mașină și a ieșit la plimbare. Apoi s-a întâlnit cu polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră maramureșeni au depistat în trafic, pe raza localității Moisei, un cetățean român la volanul unui autoturism pe care erau montate plăcuțele provizorii de înmatriculare atribuite altui autoturism.

Ieri, 19 noiembrie, în jurul orei 09.50, pe timpul unor misiuni de supraveghere și control în zona de competență, polițiștii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus au oprit în trafic, pentru control, pe raza localității Moisei un autoturism cu numere de înmatriculare provizorii. La volanul mașinii se afla un tânăr de 25 de ani, domiciliat pe raza județului Maramureș.

În urma unor verificări specifice în aplicația eDAC, polițiștii au constatat faptul că numărul de înmatriculare provizoriu a fost alocat unui alt autoturism, iar cel în cauză a fost înmatriculată în Bulgaria, însă fără drept de circulație în România.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals, precum și a unui autoturism înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România.


Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.