Ultima actualizare: azi, 23:34
Locale

Mascații au descins în județul Satu Mare. Percheziții pe bandă rulantă

La data de 17 ianuarie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Satu Mare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Satu Mare, în continuarea cercetărilor efectuate într-o cauză penală care vizează săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea și complicitatea la fals privind identitatea și două infracțiuni de instigare la fals privind identitatea.

În urma efectuării perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate înscrisuri necesare completării probatorului administrat în cauză. De asemenea, au fost puse în executare trei mandate de aducere și a fost aplicată măsura sechestrului asigurător asupra unui bun imobil de aproximativ de 150.000 de lei.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului Criminalistic și Serviciul de Acțiuni Speciale, ambele din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare. Parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.