Ultima actualizare: ieri, 20:22
Locale

O sătmăreancă a găsit un portofel cu mii de lei și ,,a uitat” să îl predea. Apoi s-a trezit cu poliția la ușă

O sătmăreancă a găsit un portofel cu mii de lei și ,,a uitat” să îl predea. Apoi s-a trezit cu poliția la ușă și a avut de dat multe explicații.

Ce spune poliția:

La data de 23 iunie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Carei s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor.

În fapt, polițiștii au constatat faptul că o femeie de 31 de ani, din municipiul Carei, la data de 21 mai, în timp ce se afla în parcarea unui magazin alimentar din municipiul Carei, și-ar fi însușit, fără drept un portofel, aparținând unei bărbat de 35 de ani, din aceeași localitate, cauzând un prejudiciu de aproximativ 5.700 de lei.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor.

Reamintim că, însușirea bunului găsit reprezintă infracțiune, dacă bunul nu este predat autorităților sau celui care l-a pierdut în termen de 10 zile și se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.


Sursa: IPJ Satu Mare

2 comentarii

  1. Nae Răspunde

    Sunt din Satu Mare, aveam 16 ani si eram in Cluj Napoca, am gasit pe jos un port act si imediat de cum am vazut un militian (nu era tanar) m-am dus la el si i l-am predat, ma asteptam sa fiu laudat. Ei bine, ce a facut militianul a fost ca a inceput sa tipe la mine si sa ma ameninte, cu diverse, sa-i spun unde sunt banii. Nu m-a lovit insa oricum am prins o ura fata de militieni. De atunci am mai gasit, diverse, si le-am introdus in cutiile postale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.