Ministrul Educației, Daniel David, originar din Satu Mare, a subliniat că școlile din România au nevoie de mai mulți consilieri și specialiști care să se ocupe de sănătatea psihologică și emoțională a elevilor. Declarațiile au fost făcute marți, la o conferință internațională dedicată reformelor educaționale, conform publicației Digi24.
Ministrul a precizat că, pe lângă componenta de „consiliere și orientare” deja existentă în programă, trebuie pus accent pe bunăstarea mentală a tinerilor.
„Aş ţine doar să spun că elementul legat de well being sau de bunăstare, cum vrem să traducem, este important atât pentru curriculum, noi avem în trunchiul comun, să nu uităm, o componentă care se numeşte «consiliere şi orientare» şi, de asemenea, în noul curriculum la care am lucrat pentru învăţământul liceal avem discipline opţionale care ţintesc astfel de teme, precum autocunoaştere şi reglare psihologică, stil de viaţă sănătos”, a transmis Daniel David.
Conform sursei citate, dincolo de aspectul curricular, ministrul consideră că este esențială angajarea de personal specializat.
„Dar dincolo de componenta legată de curriculum, este la fel de important să stimulăm angajarea de specialişti, consilieri care se ocupă cu evaluarea şi asigurarea a ceea ce înseamnă sănătate psihologică, sănătate emoţională în şcoli. Iar pentru a putea face bine aceste lucruri avem nevoie de diagnostic, de elemente iniţiale, iar acest studiu reprezintă un pas fundamental în această direcţie”, a mai afirmat ministrul.
Declarațiile vin după prezentarea unui studiu realizat în parteneriat cu Comisia Europeană și UNICEF, iar ministrul a subliniat că datele acestor cercetări ajută la fundamentarea politicilor educaționale.
„Primul lucru pe care vreau să-l spun este că mă bucur că avem rezultatele acestui studiu, un studiu care arată un parteneriat între Comisia Europeană, care susţine acest demers, UNICEF, care întotdeauna are demersuri care sunt sistematic relevante şi riguroase, şi, sigur, Ministerul Educaţiei şi Cercetării ca beneficiar. Pentru noi este foarte important ca politicile pe care le facem cât putem să fie ghidate de date, să fie politici bazate pe date, iar astfel de studii ne ajută să ne îndeplinim acest obiectiv”, a mai declarat Daniel David.
La cum ne trateaza guvernul i sa fie nevoie de acesti specialisti la toate colțurile de strada. Oamenii ajung sa fie ultra stresați de nivelul de trai in picaj asa ca daca tot e vorba de specialisti pentru sănătatea osihilogica sa vorbeasca cu colegii din guvern si sa aduc si pentru restul populației inainte sa ajunga orasele paduri ale spanz…tilor.
Portal, esti asa mindru ca este ” original din Satu Mare” ?
Intreaba-i si pe profesori daca sint la fel de “mindri” !
Bagati armata in scoli. ORDINE DISCIPLINA SI RESPECT
Uniforme nu parada modei.
Acces auto interzis pana la 500 m de scoli.
Interzicerea barurilor, cafenelelor pe o raza de 500 m de scoli
Intensificarea patrulelor de ordine publica prin baruri cafenele parcuri …
Chiulangii si problematicii prinsi si expusi in centru orasului. Platoul e destul de mare….
Nu mai spuneți ca e din SM 🤦🏻♂️
Venind această afirmație tocmai de la ministrul care e exact pe acest profil la Cluj e total aiurea. Dar are dreptate. Și înainte era nașpa dar de după pandemie este si mai groasă treaba. Știe prea bine că pur și simplu nu are cu cine, de departe nu sunt destule cadre pregătite-adică absolvenți de acest profil, pe care i-ar putea utiliza/angaja. Iar când vine vorba de angajare în momentul de față dacă spui asta lui DJ MC Bolovan face ca trenul. Seamănă cu contabilul meu șef de acum câțiva ani. Orice îi spuneam prima reacție era că ‘nu se poate, nu sunt bani’. Deci consider această declarație un fel de fumigenă, adică de prostit boborul.