Descinderi de amploare la medici și asistente din Satu Mare într-un dosar privind pensiile de handicap. În urma perchezițiilor, polițiștii au găsit la domiciliile medicilor și asistentelor sute de dosare de invaliditate și sume de bani.
Ce spune poliția:
La data de 25 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, fiind delegați sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, au pus în executare 19 mandate de percheziții domiciliare în județul Satu Mare, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență și fals intelectual.
Din cercetările efectuate, s-a stabilit faptul că în cursul anului 2025, o persoană ar fi pretins și primit de la diverse persoane sume de bani, în schimbul facilitării obținerii de către aceștia a documentației medicale, care ar fi atestat, în mod fals, fie că aceștia s-ar fi prezentat în vederea examinării, fie că ar fi avut anumite afecțiuni medicale, documentele utilizate ulterior în vederea obținerii în mod nelegal a pensiei de handicap.
Astfel, funcționari publici cu statut special, medici și asistente din cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu și ar fi pretins și primit sume de bani în vederea emiterii unor referate medicale necesare obținerii în mod nelegal a pensiei de handicap.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate 16 telefoane mobile, laptopuri, diverse înscrisuri, peste 450 de dosare de invaliditate, registre examinări pacienți, 18.520 de lei, 8.315 euro, 200 USD și 15.000 de forinți, precum și alte mijloace de probă.
În cursul nopții, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat, de 60 de ani, din localitatea Nadișul Hododului, acesta fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
Astăzi, bărbatul urmează a fi prezentat judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Secției de Poliție Rurală Beltiug și Tășnad, Serviciului Criminalistic și a jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.
Sursa: IPJ Satu Mare
CITEȘTE ȘI:






Ticăloșii ăstea de mult timp practică această escrocherie
Nu vorbi asa urat de “ingerii in halate albe”, de cei care isi dau viata pentru noi si muncesc pana la epuizare…
De pe vremea lui Ceusescu. Atunci s-a inradacinat. Cu mita la doctor.
O gaina, un ou, un Kent, o cutie de Amigo, ma rog, fiecare cu ce a putut face rost.
Neamu asta nu se vindeca niciodata.
Postacii lui “pește prăjit”🤮 N-au avut în viața lor o problemă medicală 🤭 Da stai să-i vezi când apare o problemă medicală cum sună în stânga și-n dreapta pentru ajutor. Și unde sună???? Nu la procuratură sau la judecătorie!!! Niște farisei🤮
Urgent verificate absolut toate dosarele de handicapați pensionați ilegali !! Sunt o multitudine de cazuri !!!
Satmarene si cine sa verifice dosarele?Ca de fapt tot ei si ,,pretinii”lor sunt cei care ar urma sa verifice dosarele.Mergem noi sa verificam,ii luam la dereticat la puricat pe acesti ,,handicapati?Cunosc si eu cativa din astia care munceau(poate mai muncesc si acuma)prin strainataturi dar ei fiind,,handicapati”cu diferite boli.Munceau pe rupte,haleau kebab si ingurghitau berea precum vitelu la valau.Bine zicea cineva ca,,obiceiul” asta cu mersul la doctor cu cate ceva,fie si cateva oute,o smantana,orice se gaseste pentru tovu medic sau pentru tovarasa asistenta.Primeau orice de la chestii banale pana la kentane si porci de taiat.